Serviciul de Ambulanţă stă pe un butoi de pulbere gata să explodeze, iar situaţia nu este una de ieri de azi. Într-un fel, toată lumea are motive de  nemulţumire. Pe de o parte, şi cea mai importantă, sunt bolnavii care nu întotdeauna apreciază modul în care sunt trataţi şi mai ales timpul de ajungere la cazuri, apoi este conducerea care încearcă să distrugă „sistemul ticăloşit“ şi să impună nişte reguli stricte şi clare, iar nu în ultimul rând nemulţumirea se manifestă şi în rândul angajaţilor. Sătui de orele suplimentare pentru care nu primesc nici un ban în plus, invidioşi pe colegii lor de afară care sunt plătiţi de zece ori mai bine decât ei şi poate pe o muncă mult mai puţină, însă mai bine organizată, disperaţi de baza materială precară, era într-un fel normal ca angajaţii Salvării să se revolte împotriva unei conduceri care le impune un regim strict şi care nu ezită să îi sancţioneze pentru fiecare abatere.

Roberto Schill are un mandat controversat în fruntea Serviciului de Ambulanţă, pe care îl conduce cu mână de fier de opt ani de zile. Contrastul latino-german din numele său se răsfrânge şi asupra modului de conducere. Apreciat de suficientă lume pentru felul în care a ştiut să facă ordine într-un serviciu de ambulanţă în care starea generală era una de je me’n fiche, neamţul Schill a reuşit să impună profesionalismul în cei opt ani de zile. Italianul Roberto nu a înţeles însă că pentru a impune reguli celorlalţi trebuie în primul rând să oferi exemplul sacrificiului tău. Putea să înveţe această lecţie de la ungurul Cseke Attila, fostul ministru al Sănătăţii şi poate unul dintre cei mai buni pe care i-a avut ţara asta, România, care în momentul în care a aflat că bugetul alocat pentru sănătate este mai mic decât a pretins şi-a dat demisia.

Roberto Schill ştie să fie dur cu ceilalţi, să impună reguli şi să dea sancţiuni, care sunt, să fim corecţi, perfect meritate şi îndreptăţite. Sunt însă anumite probleme pe care nu a reuşit să le rezolve de-a lungul mandatului său, iar cea mai evidentă o reprezintă criza de personal. Desigur, ar spune majoritatea, că asta nu ţine de capacitatea sa, ci de faptul că toate posturile din ţara asta sunt blocate. Da, corect. Atunci însă când pretindem ca totul să meargă ca la carte, dar crizele sunt rezolvate tot în sistem românesc, adică te chem la lucru peste programul normal, iar fiecare greşeală te costă sancţionarea, şi tu trebuie să demonstrezi, la rândul tău, că eşti neamţ. Suntem stricţi cu ceilalţi, dar când vine vorba de noi stăm liniştiţi şi dăm vina pe sistem, iar asta o facem pentru a ne păstra călduţ scaunul de şef.

Rigoarea trebuie să fie aceeaşi pentru toată lumea şi în mod special pentru cel care o pretinde. Nu ai reuşit de atâta timp să rezolvi problema lipsei de personal, atunci fie o laşi mai moale cu duritatea, ori dacă nu vrei să te abaţi de la principii îţi înaintezi demisia de onoare.

  • A.Rădeanu spune:

    Vorbeşti prostii, băiete. Du-te să vorbeşti cu salariaţii. Un şef dur, dar corect, are măcar 50% susţinere de la subordonaţi. Pe Schill nu-l apreciază nimeni. Asta ptr. că este un dictator din specia lu’ Băsescu şi Falcă, obtuz şi abuziv, care nu vede decât propriul interes.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției