Serviciul Pașapoarte se confruntă cu o aglomerației de nedescris, îndeosebi în lunile de vară, astfel că, autoritățile au decis să ia măsuri. Prefectura a fost preocupată de această problemă și în această perioadă au fost anunțate măsurile luate în această direcție.
Interesată de micșorarea timpului de așteptare în fața ghișeelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Eviden­ța Pașapoartelor Simple Arad, Florentina Horgea, prefectul județului a demarat, cu sprijinul personalului Serviciului, respectiv cu implicarea specialiștilor din cadrul Instituției Prefectului, elaborarea unui program online prin care cei interesați să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare pre­schimbării solicitate. În același timp, a fost operaționalizat și programul care va facilita accesul celor interesați la Serviciile Apostilă, respectiv Permise și Înmatriculări Auto.
„Cetățenii interesați de preschimbarea pașapoartelor, de obținerea permiselor auto sau a apostilei trebuie să știe că au posibilitatea să se programeze online la serviciile de resort, printr-un simplu click, accesând pagina Instituției Prefectului Județului Arad – www.ar.prefectura.mai.gov.ro. După introducerea datelor personale solicitate, persoanele care au finalizat programarea cu succes vor primi un mesaj de confirmare”, a spus prefectul Florentina Horgea.

Recomandările redacției