Prefectura își va deschide porțile, pentru arădeni

0
104

Instituția Prefectului își va deschide porțile, pentru orice arădean interesat de responsabilitățile instituției. Ziua Prefecturii va fi marcată pe 2 aprilie, prin deschidere față de comunitate, astfel că, arădenii sunt așteptați la sediul instituției.

Reprezentanți instituției anunță că, prin legea 348/2018, ziua de 2 aprilie a fost instituită drept Ziua Instituției Prefectului. Prefectura își va deschide porțile în data de 2 aprilie, între orele 12-15 pentru toți arădenii interesați de atribuțiile, activitățile și modul de funcționare al instituției.

„Am decis să onorăm Ziua Instituției Prefectului printr-o acțiune de tipul «porți deschise». De Ziua Instituției Prefectului îi așteptăm la sediul instituției noastre pe arădenii care doresc să cunoască mai multe despre istoricul sau atribuțiile prefecturii. Suntem tot timpul deschiși dialogului cu cetățenii care apelează la noi pentru diferite probleme din aria noastră de competență. Pe 2 aprilie ne dorim să avem o discuție deschisă, într-un cadru poate mai puțin formal decât cel al unei audiențe”, a spus Florentina Horgea, prefectul județului Arad. Arădenii interesați sunt rugați să se înscrie în prealabil la secretariatul instituției, număr de telefon 0257-281350.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.