Florin Farcaşiu părăsește postul de primar, după ce, Prefectura a emis ordinul prin care se constată încetarea mandatului acestuia.

Florin Farcaşiu, edilul comunei Târnova, care a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, aceasta din urmă decizând că primarul s-a aflat în incompatibilitate, a fost demis de Instituţia Prefectului.

Prefectura anunţă: „În urma comunicării Agenției Naționale de Integritate cu numărul 32003/G/II/3.10.2019 înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Arad sub numărul 8025 din 15.10.2019 despre rămânerea definitivă a Raportului de evaluare nr. 47312/G/II/15.11.2016 privind pe Farcașiu Florin, primar al comunei Târnova, județul Arad, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 4313/27.09.2019, precum și a Referatului nr. 4635/21.10.2019 al secretarului comunei Târnova, înregistrat la Instituția Prefectului – Județul Arad sub numărul 8215 din 21.10.2019, astăzi a fost emis Ordinul de Prefect cu numărul 715 privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Târnova deținut de domnul Farcașiu Florin ca urmare a rămânerii definitive a Raportului menționat. Măsura emiterii Ordinului a fost menționată inclusiv în comunicarea ANI, fiind luată în baza prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și în baza prevederilor specifice din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ”.

În consecință, postul de primar interimar va fi preluat de Iosif Mureşan Tomuţa, actualul viceprimar al Târnovei. Acesta va conduce administrația ca interimar până la alegerile din vara viitoare.

Se vehiculează că, Florin Farcaşiu este determinat să nu renunțe la funcție, cu atât mai mult cu cât o ocupă din 1990. Edilul demis ar vrea să conteste ordinul emis de Instituția Prefectului în instanță.

Recomandările redacției