Preşedintele ANRP, George Băseşu a revenit la Arad, pentru a-şi reprezenta instituţia, în tribunal

0
102
baesu
George Băesu, președintele ANRP

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, George Băeșu a revenit la Arad anul acesta, însă nu doar pentru a discuta cu arădenii, pe probleme legislative, ci pentru a-şi reprezenta instituţia, într-un proces aflat pe rol la Tribunalul Arad.

 

Acesta a spus că a vrut să fie personal present la proces pentru a se asigura că, la nivel național se realizează o procedură unitară în ceea ce privește aplicarea sentințelor judecătorești care stabilesc despăgubiri pentru proprietarii unor imobile sau terenuri naționalizate în perioada comunistă. „Am fost chemați în instanță de niște cetățeni din Arad care cer amendarea Comisiei pentru faptul că n-ar fi pus în executare o hotărâre judecătorească. În România există instanţe – nu neapărat cea de la Arad – care soluționează în mod diferit aspecte care țin de organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și de modul în care noi soluționăm dosarele de despăgubiri. Având în vedere această practică neunitară care ne creează probleme atât sub aspectul obligațiilor care ne sunt stabilite, cât și pentru faptul că pune în pericol înțelegerea fenomenului restituirilor de către cetățeni, noi ne-am propus să participăm la cât mai multe ședințe de judecată în care se soluționează astfel de dosare. Încercăm să probăm buna noastră credință şi să facem să se înțeleagă cum funcționăm, care ne sunt limitele de acțiune, astfel încât hotărârile ce se vor da să se circumscrie și legii 165/2013, dar și să asigure un cadru unitar pe viitor”, a susţinut președintele ANRP.

George Băeșu a mai spus că, instituția pe care o conduce a pus în aplicare sentința judecătorească a reclamanților „conform legii 165/2013 care a înlocuit cu totul procedura de soluționare prevăzută de legea 247/2005. „Am venit la Arad pentru că sunt citat ca președinte al Comisiei. Am venit personal pentru că am constatat că întâmpinările pe care le trimitem instanțelor de multe ori nu sunt suficiente. Încercăm să creăm împreună cu Justiția, nu numai noi, o practică unitară în ceea ce privește activitatea Comisei și a ANRP-ului”, a conchis George Băeșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.