Preşedintele Asociaţiei Distroficilor Muscular vrea să fie un model de voinţă pentru arădenii cu dizabilităţi

0
127

fighirUn arădean cu dizabilităţi vrea să fie un model de urmat pentru persoanele cu handicap din Arad. Şi-a depăşit condiţia şi cu ambiţie a reuşit să-şi finalizeze studiile. La 64 de ani, Mihai Fighir, preşedinte al Asociaţiei Distroficilor Muscular-România, Filiala Arad a absolvit liceul la frecvenţă redusă. A avut parte de înţelegere şi sprijin din partea celor din jur, drept pentru care vrea să insufle aceleaşi convingeri, persoanelor care suferă de dizabilităţi. Mai mult, pentru că a studiat în cadrul liceului, unitatea de învăţământ şi-a pus la punct şi o rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi. „Din dorinţa de a-mi completa studiile, timp de cinci ani am fost elev al Liceului Tehnologic «Iuliu Moldovan», optând pentru forma de frecvenţă redusă, ca să nu se suprapună cu activităţile pe linie de asociaţie. Fiind persoană cu dizabilităţi fizice, m-am bucurat atât de sprijinul conducerii, cât şi al cadrelor didactice, în sensul că au construit o rampă de acces pentru utilizatorii de fotolii rulante, au lăsat clasa mea la parter şi au acceptat-o pe soţia mea să-mi ia no­tiţele. Şi asta deoarece eu având afectată întreaga forţă musculară îmi era greu să fac lucrul acesta“, susţine Mihai Fighir, preşedintele Aso­ciaţiei Distroficilor Muscular-România, filiala Arad.
Mihai Fighir spune că a găsit o mare deschidere în ceea ce priveşte incluziunea socială, în rândul cadrelor didactice şi al colegilor. „Am convingerea că pe viitor vor putea beneficia şi alti semeni ai mei, de ace­eaşi susţinere. Vreau să inspire curaj şi celorlaţi“, a mai spus Mihai Fighir. La Liceul Tehnologic „Iuliu Mol­dovan“, festivitatea de încheiere a anu­lui şcolar 2012 – 2013 s-a desfăşurat joi, 30 mai.
Anul trecut, Asociaţia Distroficilor Muscular Arad a reprezentat România la un eveniment de amploare ce s-a desfăşurat în Franţa, la Paris. Rodica Fighir a fost aleasă voluntar european, pentru activitatea desfăşurată în domeniul social, în scopul sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi. Este vorba de distincţia „Coup de coeur solidaire 2012“, în cadrul Salonului de Solidari­tate Internaţională. Asociaţia Distroficilor Muscular Arad militează pentru interesele persoanelor care suferă de distrofie musculară de peste 20 de ani. Soţii Fighir sunt iniţiatorii Distroficilor Muscular, la nivelul ju­de­ţului Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.