Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vizitat Universitatea Aurel Vlaicu

0
96
????????????????????????????????????

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a fost la Arad, la Universitatea Aurel Vlaicu, pentru semnarea unui protocol de colaborare. Potrivit reprezentanţilor UAV parteneriatul prevede realizarea unor programe şi proiecte sportive, educaţionale şi de cercetare în comun pentru studenţi, cadre didactice şi cercetători. De menţionat că protocolul se referă de asemenea, la sportivii şi participanţii la programe de educaţie prin sport, la cei implicaţi în programe de formare profesională şi specialiştii în fotbal. „Suntem onoraţi de prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, la UAV, ne bucurăm că am reuşit să atragem parteneri puternici şi importanţi din domeniul sportului. Este un parteneriat foarte important pentru universitatea noastră şi în special pentru Facultatea de Educaţiei Fizică şi Sport. Este totodată şi un câştig pentru Arad pentru că rezultatele concrete ale acestei colaborări vor aduce beneficii directe arădenilor prin programele educaţionale derulate”, susţine rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. La rândul său, Răzvan Burleanu susţine că parteneriatul încheiat între UAV şi FRF ar trebui să fie un exemplu de bune practici. „Prin partenerietul încheiat cu UAV, în scopul derulării în comun a unor programe academice, deschidem o oportunitate de dezvoltare a componentei de cercetare, care vizează aducerea rapidă şi eficace a know-how-ului disponibil pe plan internațional, în domeniile fotbalistice, care astăzi fac diferența: pregatirea sportivă a copiilor şi tinerilor, metode de antrenament, nutriție, recuperare şi refacere. Ne bucurăm ca pe viitor şi alte universități să dezvolte programe de cercetare similare, luând ca exemplu de bune practici parteneriatul încheiat astăzi între FRF şi UAV”, susţine Burleanu. În încheiere mai trebuie spus că din partea UAV, responsabilii pentru desfăşurarea acestui parteneriat sunt lect.univ.dr. Roberto Marconi şi Roberto Gabriel, iar din partea FRF, Constantin-Florin Şari, manager de responsabilitate socială şi bună guvernanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.