Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat numele premierului interimar, deşi prim-ministrul demisionar Victor Ponta l-a propus pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, şeful statului a făcut o altă alegere: Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. Acesta va asigur interimatul până ce noul Guvern va obţine votul Parlamentului.

Preşedintele a mai anunţat că îi va chema la consultările pentru desemnarea noului premier şi pe reprezentanţii societăţii civile şi impliit ai protestatarilor. Este o decizie luată în premieră, în condiţiile în care până acum desemnarea candidatului pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru era făcută după consultarea partidelor parlamentare, nu şi ai altor actori din viaţa publică.

Recomandările redacției