sepreusPreşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea comunei arădene Şepreuş ca localitate-martir a luptei anticomuniste.

În primăvara acestui an, proiectul privind declararea comunei Şepreuş, din judeţul Arad, localitate-martir a luptei anticomuniste a fost dezbătut de Parlament.

Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul lunii iunie, propunerea legislativă privind acordarea comunei arădene Șepreuș a titlului de „localitate-martir a luptei anticomuniste”, „în semn de omagiu adus eroismului manifestat de locuitorii comunei și pentru cinstirea celor căzuți în lupta împotriva comunismului“.

Propunerea a fost înaintată în legislatura 2008-2012 de deputaţii PDL Claudia Boghicevici, Iustin Cionca, Marius Gondor şi Adrian Niţu.

În expunerea de motive a proiectului se menționează că: „În perioada 1949-1962 au avut loc în România rurală peste 100 de revolte împotriva colectivizării şirul acestor manifestări anticomuniste a debutat în judeţele Arad şi Bihor în anul 1949. Cele mai puternice revolte ale ţăranilor arădeni s-au desfăşurat la Şepreuş, Apateu, Berechiu, Şomoşcheş, etc. Având în vedere condamnarea explicită, categorică şi neechivocă a sistemului comunist din România, de la înfiinţarea sa pe bază de dictat în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989, (…) susţinem declararea comunei Şepreuş «localitate-martir a luptei anticomuniste» întrucât aceasta are meritul de a fi prima localitate care s-a revoltat, făţiş şi plenar, împotriva comunismului”.

În anul 2009, președintele Traian Băsescu a participat la Șepreuș la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la la rebeliunea anticomunistă din 1949, care a început în 31 iulie și care a cuprins atât localitatea Șepreus, cât și localitățile învecinate Apateu, Berechiu, Șomoscheșși Cermei.

Cu această ocazie, șeful statului a propus ca Șepreușul să devină una dintre localitățile-martir din România, „pentru că a luptat împotriva comunismului și pentru doborârea lui“.

Traian Băsescu a cerut atunci autorităților locale să întocmească un memoriu și să-l trimită la Cotroceni, pentru reabilitarea morală a victimelor din 1949.

În anul 1949, cinci oameni din Sepreuș au fost împușcați, 300 de persoane au fost arestate abuziv și deportate în Dobrogea și au avut loc sute de condamnări politice cu temniță politică grea, însumând peste 122 de ani, și confiscări abuzive de averi. Până în decembrie 1989, în zonă a dominat frica și teroarea.

Recomandările redacției