O clădire s-a prăbușit miercuri. Norocul tuturor a fost că nimeni nu a pățit nimic, nici măcar muncitorii care erau acolo în momentul prăbușirii. Pereții acesteia efectiv au cedat din senin. O clădire veche ce trebuia să fie refăcută și pentru care proprietarii au umblat luni de zile ca să primească aprobarea necesară. Ghinionul a fost că ea se află aproape de centrul orașului și incidentul a ajuns în vizorul majorității.
Astfel ajungem la concluzia că degeaba se renovează câteva clădiri și se evidențiază aceste lucruri, pe când altele nu fac altceva decât să se dărâme în mijocul zilei. S-au pus la punct mai multe clădiri care au fost fotografiate și lăudate de toată lumea. Problema este alta. Se pare că o persoană fizică are luni de zile de tras până să primească o simplă aprobare de construcție. Așa începem să înțelegem de ce mulți nici măcar nu se mai obosesc să refacă niște clădiri, pentru că durează mai mult să faci rost de acte decât lucrările în sine.
Acum lucrurile devin mult mai clare. Parcă înțelegem și de ce suntem înconjurați de semne de avertizare cu „Atenție, cade tencuiala!“. Singura variantă fiind cea de a ocoli clădirile cu probleme pentru că până să reușească cineva să le refacă este cale lungă.
Tot acest incident ne-a mai deschis puțin ochii și, privind în jurul nostru, am văzut că probabil mai urmează și altă clădire să cadă, totul ține de răbdare.
O clădire, pe aceeași stradă. Mai exact pe strada Gheorghe Lazăr, la nici 20 de metri de cea care tocmai s-a dărâmat, găsim Teatrul vechi care nu arată întocmai cel mai bine. A fost acoperită toată fațada teatrului ca nu cumva să cadă ceva pe trecători și pe mașini, iar din acoperiș pare că începe să dea roade o mică pădure. Partea amuzantă e că nu vede nimeni clădirea, cel puțin nu cei responsabili de aspectul orașului și așa viața merge liniștită înainte. Este bine totuși că astfel de clădiri nu se văd ca o prioritate sau ceva de care ar trebui să se aibă grijă, fiind probabil total neimportantă în acest moment, mai ales că arată așa de foarte mult timp.
Întrebarea ce ne macină pe toți este: Cine este vinovat până la urmă că nu se realibitează clădirile vechi? Conducerea orașului sau proprietarii? Gândindu-ne puțin la supraimpozitarea care s-a văzut ca fiind ultima soluție prin care îi poate cineva ambiționa pe proprietari, putem spune că aceasta nu funcționează prea bine. Pe lângă, după ce că se sancționează proprietarii în așa fel încât dacă ar putea ar vinde clădirile în clipa imediat următoare, nici nu sunt ajutați prea tare, ei fiind nevoiți să se „lupte“ cu funcționarii ca să facă rost de autorizația de construcție.
Până atunci însă, ne bucurăm enorm că acele clădiri declarate „monument istoric“ sunt apreciate și ținute într-o stare cât mai bună ca să poată să fie admirate de toată lumea.
Conform Wikipedia, „Teatrul vechi sau Teatrul Hirschl este o clădire declarată monument istoric situată pe strada Gheorghe Lazăr, în municipiul Arad și care este primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul României fiind construită în anul 1817“. Și așa, conducătorii de până acum ai orașului nostru au reușit cu brio să fie un „exemplu“ demn de urmat și de apreciat pentru felul în care au păstrat intacte frumusețile orașului și locurile cu un trecut istoric remarcabil.
