Uniunea Europeană îşi doreşte, printr-un proiect de regulament privind protecţia bugetului UE, să limiteze sau chiar să îngheţe finanţarea în cazul ţărilor membre în care există deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept. În dezbaterea care a avut loc miercuri seară, la Strasbourg, reprezentanţi ai grupurilor politice şi-au exprimat părerile asupra textului şi şi-au anunţat opţiunile de vot.

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost prezentat miercuri seară, la Strasbourg, de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţilor), scrie news.ro preluat deMediafax.

Comisarul Günther Oettinger a spus: „Avem un program complet. În cazul fiecărui stat trebuie să ne asigurăm că judecătorii, curţile de justiţie sunt imparţiale. Din punct de vedere al managementului banilor, să fie eficient”.

Helmut Scholz (Confederal Group of the European United Left – Nordic Green Left) a apreciat că este important ca bugetul UE să fie protejat faţă de deficienţele generalizate în ceea ce priveşte statul de drept în ţările membre. „Trebuie să fie transparent şi să existe proporţionalitate”, a susţinut şi europarlamentarul german.

Liadh Ni Riada, colega lui Scholz, a cerut ca în text să fie stipulat că trebuie să existe „dovezi că ceva este în neregulă”.

Polonia ameninţă cu retragerea

Pe de altă parte, polonezul Stanisław Żółtek a precizat: „Ne-ar plăcea să rămânem în UE, dar dacă devine o forţă de ocupaţie, ne retragem”.

Votul în Parlamentul European va avea loc joi, după prânz, la Strasbourg. Proiectul de regulament va merge apoi la Consiliu, pentru a fi aprobat.

 

Recomandările redacției