Ca urmare a unui şir de evenimente, dintre care cel mai important este decizia unui creditor al CET Arad de a investi în continuare, preţul gigacaloriei a fost redus cu circa 30%, ceea ce înseamnă că în acest sezon rece populaţia va plăti 280,77 lei pe o gigacalorie, faţă de 391,74 lei, cât este în prezent. Ca urmare a unor negocieri între Primărie , CET Hidrocarburi şi CET Arad, a fost semnat un contract ce prevede achiziţionarea de către CET H a agentului termic produs de CET Arad. Contractul întră în vigoare de la 1 noiembrie 2019. Revenind la investitorul care a stat la baza acestui lanţă de decizii, acesta vrea

investească aproximativ 1 milion de euro pentru modernizarea centralei. Până acum s-au investit aproximativ 400.000 de euro în modernizarea sistemului de reglaj la turbina de abur, care va aduce un aport în modul de acţionare şi va creşte rapiditatea creşterilor de sarcină, respectiv a descărcărilor în funcţie de chemarea la serviciile tehnologice de sistem.

Diferenţa până la 1 milion de euro, va merge pe închirierea, pe durata a 3 ani de zile, a unor noi instalaţii de producere în sistem de cogenerare, a detaliat directorul general al CET Arad, Sorin Bogoşel.

Calculul creditorului CET, care a solicitat să nu fie nominalizat, a fost simplu: în loc să renunţe definitiv la banii ddeja investiţi, a decis să modernizeze sistemul, să-l facă competitiv, pentru a-şi putea recupera investiţia. Reprezentanţii CET Hidrocarburi precizează că în luna martie a acestui an, numărau circa 26.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire a oraşului.

Recomandările redacției