Prezentarea generală a comunei Hălmagiu

Poziţionare geografică: Comuna Hălmagiu este situată în partea de Est a judeţului Arad, la 37 km distanţă de Brad;
Componenţa: Hălmagiu – centru administrativ, Băneşti, Bodeşti, Brusturi, Cristeşti, Ioneşti, Leasa, Leştioara, Poienari, Tisa, Ţărmure; Căi de acces: DN 76; Suprafaţa: 8.400 ha.
Comuna Hălmagiu este situată în depresiunea cu acelaşi nume, la con­fluenţa râului Hălmăgel cu Crişul Alb, la poalele Munţilor Bihor. Prima atestare documentară a localităţii Hălmagiu datează din anul 1390. Celelalte sate sunt atestate documentar după cum urmează: satele Băneşti, Bodeşti şi Ioneşti în anul 1441, Brusturi în anul 1360, Cristeşti în anul 1464, Leasa, Tisa şi Ţărmure în anul 1439, Leştioara în anul 1477 şi Poenari în 1760-1762. Comuna comunică şi cu oraşele Brad şi Arad prin linia ferată ce atinge localitatea la vest, precum şi prin şoseaua naţională nr. 76, care îl leagă şi de oraşul Oradea, prin comuna Vârfurile. Formele de relief sunt reprezentate prin munţi de altitudini mici şi mijlocii şi dealuri premontane care fac trecerea de la zona depresionară la cea montană. Pe marginile depresiunii îşi dau întâlnire trei vârfuri muntoase, care prin formele de relief, prin bogăţia şi varietatea pădurilor care le acoperă, fac din această zonă un punct de atracţie pentru toţi iubitorii de frumos, pentru toţi iubitorii de natură şi nu numai, aceştia găsindu-şi aici binemeritata odihnă şi desfătare sufletească şi trupească. Este vorba de grupa Munţilor Apuseni prin culmile Bihor (1849 m) şi Găina (1486 m), Munţii Codru-Moma prin culmea Moma (900 m), munţii Zărandului prin culmea Bontau (700 m). Înge­mâ­narea acestor munţi este strabătuta de neasemuita Vale Tăcăşele, atât de cunoscută în judeţele învecinate prin serbările anuale care se desfăşoara aici, cum ar fi renumita „Nedee de la Tăcă­şele”, pentru farmecul şi pitorescul acestei văi.
Formele de relief sunt reprezentate prin munţi de altitudini mici şi mijlocii şi dealuri premontane care fac trecerea de la zona depresionară la cea montană.
Depresiunea a luat fiinţă prin pră­buşirea fundamentului cristalin în tortonian (tortonianul superior). Unitatea geomorfologică cea mai frecvent întâlnită este versantul, la care se adauga platoul. Expoziţia generală este sudică. Panta medie dominanta este repede, cu valori între 16 şi 30 grade. Altitudinile:
– maximă: Mt. Bihor – 1849 m.
– medie: Mt. Găina – 1486 m.
– minima: 250 m în dreptul locali­tăţii Pleşcuţa.
Urcând pe valea Crişului Alb, lasând în dreapta drumului localitatea Gurahonţ la mai puţin de 5 km. Intrăm în satul Gura Văii, nume parcă predestinat, deoarece din acest loc începe mirifica Ţară a Hălmagiului sau Depresiunea Hălmagiului cu punctul terminus la Ociu.
Depresiunea este străbătută de la un capăt la altul de apele Crişului Alb, cu faimosul şi tulburătorul defileu din dreptul localităţii Vârfurile.
Graniţele „Ţării Hălmagiului” sunt bine conturate pe teren prin crestele munţilor, reprezentând cumpene de ape între afluenţii Crişului Negru la Nord, Arieşul la E-NE, culmea muntelui Găina la Sud, care coboară în dreptul localităţii Ocisor, continuând pe versantul stâng al Crişului Alb până în vârful Teiuşului. De aici, spre V-SV, creasta munţilor ajunge în vârful Măgura – Ciungani. În partea de vest, din Vârful Danilii, creasta munţilor continuă până în vârful Bontau, formând această depresiune de un pitoresc neasemuit. Comună mare, cu case mândre, arătoase, şi magazine ample, cam aşa ar fi putut descrie cineva Hălmagiul pe la sfârşit de veac XX. Şi într-adevăr, nu s-ar înşela prea tare, pentru că cel care coboară pentru prima dată în gară la Hălmagiu, indiferent dacă vine dinspre Arad sau Brad, are în faţa ochilor o pri­velişte încântatoare – o depresiune ovală, continuată cu o câmpie întinsă, mărginită la miazăzi şi răsărit de dealuri blânde, cu creste domoale, şi de munţii Găina şi Biharia, încununaţi de zăpadă, până târziu, înspre mai. La miază-noapte veghează Munţii Ză­randului, ce-şi opintesc cu râvnă poa­lele în albia repede a Crişului Alb. Comoara descoperită în 1889 în satul Gura Văii (20 km vest de Hălmagiu) – un lanţ şi inele de argint de care atârnă ţinte decorative şi monede de Apollonia şi Dyrachium – dovedeşte prezenţa civilizaţiei dacice în aceste locuri, deşi prima atestare documentară a aşezării avea să fie făcuta de abia în anul 1358, când este amintit voievodul Bibarch, „al românilor din Hălmagiu”. Denumirea comunei derivă – după istoricul Nicolae Iorga – din cuvintul „holm”, ceea ce în­semna cândva deal sau colină, şi într-adevăr, zona joasă a Hălmagiului este înconjurată de dealuri şi coline care uneori ating o altitudine de 800 m. În Evul Mediu Hălmagiu este menţionat ca fiind „oppidum” (târg), apoi „oppidum finibus Transilvaniae” (târg la hotarele Transilvaniei). În documentele anului 1441 este amintit faptul că Hălmagiul aparţinea cetăţii Şiria, cetate care, în anul 1444, este dăruită de George Brancovici lui Iancu de Hunedoara, drept răsplată pentru faptele sale de arme. Figura emblematică a voievodatului Hălmagiului din secolul al XV-lea a fost voievodul Moga, care, împreună cu fiii săi, la data de 10 aprilie 1451 a fost confirmat de Iancu de Hunedoara în drepturile sale asupra acestui ţinut. În secolele XVI – XVIII, Hălmagiu şi satele adiacente formează obiect de litigiu între turcii ce se găseau în cetatea Ineului şi principii Ardealului, pe o parte, iar pe de alta între principii Ardealului şi regii unguri. În octombrie 1600, pe la Hălmagiu a trecut întâiul unificator de ţară – Mihai Viteazul, dar peste cinci ani (1604) aşezarea avea să fie pustiită de turci, iar cetatea Hălma­giului, în care se refugiase o parte a populaţiei, scapă de urgia năvălitorilor numai în schimbul unui tribut. Despre importanţa acestei localităţi vorbesc documentele timpului. Astfel, în 1700, comisia pentru stabilirea graniţei dintre Ardeal şi Ungaria propune ca districtul Hălmagiului să fie anexat Ardealului, iar în 1703 ţinutul Hălmagiului intră în conflictul militar din Arad, cu garnizoana în Hălmagiu. În anul 1709, aşezarea devine oficiu vamal, districtul ajungând să se suprapună cu domeniul erarial.
Printr-un ordin al împărătesei Maria Tereza ce datează din anul 1754, această biserică ce a servit românilor ortodocşi ca lăcaş de cult veacuri la rând a fost predată celor cinci persoane care au îmbrăţişat unirea cu Roma. Dupa 1948 a revenit din nou or­to­docşilor. Flăcările celor două revoluţii din 1784 şi 1848 au cuprins şi această aşezare, împreună cu tot Comitatul Zărand, din care făcea parte la acea vreme. În prima jumătate a secolului XX, Halmagiu deţinea unele instituţii administrative de bază (prefectură, judecătorie, cărţi funciare, notariat), continuânduşi rolul său de centru important al Ţării Moţilor. În mijlocul comunei, pe locul unde cu câţiva ani în urmă se ţineau târgurile, acum se află un parc amplu, în mijlocul căruia troneaza bustul lui Avram Iancu, iar la circa 20 de metri monumentul de granit ridicat în 1933 în memoria martirilor căzuţi în răscoala lui Horea din 1784, a celor din anii 1848 – 1849, şi a eroilor cazuţi în Primul Război Mondial. În apropiere se află Hanul Vechi, care datează din secolul al XVIII-lea şi a avut mai multe utilizări de-a lungul timpului, şi „Piatra Cinzaiului” (a chinurilor) pe care erau întinşi şi bătuţi exemplar cei ce nu-şi achitau dările şi toţi răufăcătorii. Nu departe se află biserica parohială, ctitorită între anii 1755 şi 1757, cu o pictură murală executată de vestitul pictor Radu Dascălu, în anul 1768.
Cum din Hălmagiu pornesc poteci şi drumuri spre toată Ţara Moţilor, ajun­gându-se foarte uşor la „Panteonul Na­ţional-Ţebea”, cu mormântul lui Avram Iancu şi Gorunul lui Horea, într-un viitor apropiat aşezarea va dispune de con­diţii corespunzătoare practicării turismului rural şi agroturismului.