Prietenia din tranşee

Am să vă istorisesc mai jos două scurte şi emoţionante povestiri despre ceea ce înseamnă o prietenie în esenţa ei, despre ceea ce ar trebui să fie prietenia şi uneori nu e.
„Prietenul meu nu s-a întors din tranşee. Cer permisiunea să mă duc să îl caut.“ „Permisiune respinsă! Nu vreau să îţi rişti viaţa pentru un om care probabil e deja mort.“
Soldatul, fără să îşi asculte superiorul s-a dus, iar după o oră s-a întors rănit grav, cu cadavrul prietenului în braţe.
Sergentul era furios: „Ţi-am zis să nu te duci, că era deja mort? A avut rost?!“
Soldatul care abia mai respira răspunse: „Da, să trăiţi! Când l-am găsit era viu şi abia şoptit mi-a spus: «Ştiam că ai să vii! Te iubesc, prietene», după care a murit în braţele mele.“
Apoi soldatul îşi privi cu seninătate superiorul şi îşi închise ochii pentru totdeauna.
Se spune că prieteniile se consolidează la greu şi se probează în situaţii limită, în situaţii de maximă rezistenţă în tranşeele vieţii. Se poate întâmpla ca o întreagă viaţă de om să crezi că ai lângă tine un prieten şi dintr-o simplă întâmplare, dintr-un simplu bobârnac al vieţii să descoperi că tu erai pentru acel aşa-zis prieten un măscărici, de care îşi râdea în sinea sa şi, pro­babil, în sinea altora.
Erau doi vecini: românul Vasile şi grecul Ianis. În fiecare dimineaţă Vasile ieşea prin gospodărie, la animale. Îl saluta pe prietenul şi vecinul său: „Sănătate Ianis!“ „Sanatakos Vasile“, vine răspunsul prietenului grec. Şi tot aşa, treizeci de ani: „Sănătate Ianis!, Sanatakos Vasile!“ După treizeci de ani Ianis moare. Gospodăria este preluată de fiul său, Ghiorghios.
Ritualul lui Vasile a continuat în fiecare dimineaţă. „Sănătate Ghiorghios!“ Doar că Ghiorghios nu îi răspundea ca tatăl său, „Sanatakos“. Răspundea simplu, „Sănătate bace Vasile“. Contrariat, Vasile îl întreabă pe Ghiorghios de ce nu răspunde la salut „Sanatakos“ , ca părintele său. „Pentru că Sanatakos în greacă înseamnă „du-te dracului!“, răspunde politicos fiul prietenului lui de-o viaţă, Ianis (specific că nu are nici o importanţă dacă sensul dat de mine cuvântului „sanatakos“ e în limba greacă, în altă limbă sau în niciuna).
E foarte greu să defineşti prietenia. De regulă mari­le prietenii se întâmplă între două persoane de acelaşi sex. Sunt foarte rare cazurile în care prietenii curate să se lege între un bărbat şi o femeie, normali din punct de vedere sexual. Dar, există! Acestea sunt cele mai durabile, cele mai trainice, atâta timp cât ele rămân doar prietenii. Personal cunosc o asemenea prietenie, care, deşi greu încercată, a rămas puternică, vie, credibilă.
Tocmai de aceea, când ştii că ai legat o prietenie sinceră, probată în viaţă prin varii întâmplări, este ideal să te lupţi cu dinţii pentru păstrarea ei. Ar fi cel puţin insalubru să se destrame ceva creat cu sinceritate din cauza unor lucruri minore, neesenţiale, de care ulterior poţi regreta. Foarte frumos spunea despre riscul destrămării unei prietenii Octavian Paler: „Prietenia e ca un fir, care odată rupt, poate fi legat la loc, dar rămâne nodul.“
Şi-acum o interogaţie retorică referitoare la cele două povestiri despre prietenie, narate la început: ce ar fi simţit Vasile aşteptându-l cu încredre pe Ianis să-l scoată din tranşee, crezându-l un prieten adevărat?