Odată, doi prieteni A. şi B. mergeau împreună prin deşert. La un moment dat A. i-a spus vorbe grele lui B. Şi l-a lovit. Acesta din urmă, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip: „Astăzi, cel mai bun prieten m-a jignit şi m-a lovit.“
Au continuat să meargă şi au ajuns la o oază, în lacul căreia au decis să se răcorească.
Prietenul B., cel care fusese pălmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal. După ce şi-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră: „Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el.“ Prietenul A. l-a întrebat: „Când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră. De ce?“ Acesta i-a răspuns: „Am scris pe nisip pentru ca vânturile să şteargă jignirile şi suferinţa cauzate de un prieten adevărat. Dar când prietenul meu îmi face un bine sau o bucurie sap în piatră, ca bucuriile oferite de acesta să dăinuiască, pentru ca să mă pot întoarce la ele când am nevoie.“
O pildă foarte suculentă despre prietenia adevărată.
Dar, haideţi să vedem cum se manifestă prietenia în zilele noastre, când electronicul intră în noi odată cu laptele de la ţâţa mamei. În zilele noastre copiii nu mai sparg geamuri cu mingea. Acum copiii sparg sisteme pe calculator. Pe vremea mea abia aşteptam să merg cu prietenii la joacă: băteam mingea, băteam toaca şi de cele mai multe ori îi băteam pe cei mai slabi ca mine. Deci eram vii, ne juleam la coate şi genunchi şi „o luam pe coajă“ de la părinţi pentru trăsnăile necesare unui copil normal, sănătos.
Acum auzi: „Mami merg la joacă cu prietenii.“ „Bine puiule“, zice mami. Şi „puiul“ se duce în cealaltă cameră, unde vorbeşte cu prietenii de pe facebook.
Problema este că şi maturii butonează pe facebook, unde au prieteni cu ghiotura, uneori chiar câteva mii. Şi nu mă refer la vedete, care este normal să aibă fani. Nuuu! La oameni simpli care, cică, socializează. Astfel, se ajunge la situaţia bizară în care un neica-nimeni, care în viaţa lui n-a făcut nimic, decât copii, să fie prieten cu Radu Beligan.
Oare câţi dintre prietenii de pe facebook ne-ar scrijeli numele pe piatră, şi câţi pe nisip?
Acum întrerup pentru o scurtă pauză publicitară; ne citim săptămâna viitoare.

  • mp spune:

    Da. O pilda excelenta din zilele noastre. E bine? E rau?

  • dorinaavramut spune:

    „Petre, in loc sa investiti in copil , in creatia lui pura, garantata, v-ati incolacit cozile ca sobolanii dinaintea Ciumei Negre ca sa creati un monstru, un copil mort din fasa, un avorton.”(Extras dintr-un SMS pe care l-am expediat in urma cu 4 luni unor fiinte foarte mandre de sine, fiinte care sunt de acord ca imaginea lor fidela in oglinda este o vita, o nebuna, o curva, o cretina, o urata,o proasta…sau cum le mai dicteaza frustrarile lor adanci izvorate din ignoranta, neintelegere)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției