Prima carte pentru 1220 de copii din judeţ

0
164

Programul pilot „Fiecare copil merită o poveste” aduce resurse în grădinițe și formează profesori pentru creșterea calității educației preșcolare în județ. „Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Arad pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin implementarea, la nivel județean, a programului pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste”. 1220 de copii din mediul rural din județ vor primi, în perioada următoare, Prima Carte, iar în patru grădinițe dintre cele mai defavorizate comunități din Arad vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici – acasă și la grădiniță“, ne-a declarat Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.

„Fiecare copil merită o poveste” este un program reglementat la începutul acestui an printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, reprezentând o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșterii accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate.

Programul a fost  lansat astăzi la Arad, unde va avea loc o sesiune de formare cu profesorii din învățământul preșcolar – metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, vor deveni ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei 704 de profesori de învățământ preșcolar din județ. De asemenea, în perioada următoare OvidiuRo va susține sesiuni de informare cu directorii unităților școlare care au în subordine învățământul preșcolar din județul Arad, pe tema importanței facilitării accesului la cărți potrivite vârstei și la lectură pentru copiii ce provin din medii defavorizate, cu profesorii de învățământ preșcolar din mediul rural care vor beneficia de centrele de bibliotecă pentru sala de grupă, puse la dispoziție de OvidiuRo, precum și cu profesorii debutanți și bibliotecarii din județ.

Până la finalul anului 2018, programul a ajuns în 12 județe, cu un total aproximativ de 20.000 de preșcolari care au primit o carte pentru acasă și peste 100 de grădinițe care au primit un centru de lectură – GrădiBiblioteca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.