targCamera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad a deschis oficial, vineri, 9 mai, la EXPO Arad, evenimentul internațional de educație și locuri de muncă, EDU2JOB.
La festivitate au participat Înalt Preasfinţitul dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale, Kiraly Andras, președintele Consiliului Județean Arad, Nicoale Ioțcu, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, deputatul Claudia Boghicevici, inspectorul școlar general, Claudius Mladin, directorul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Arad, Bogdan Godja, cât și numeroși alți reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor de învățământ, ai autorităților locale, precum și ai mediului economic din regiune.
Festivitățile au fost deschise de către președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Gheorghe Seculici, care a subliniat importanța desfășurării unui eveniment de o asemenea anvergură: „Ideea unui astfel de evenimiment s-a născut, pe de-o parte, din înțelegerea nevoii mediului antreprenorial și academic din această zonă de a identifica tinerii ambițioși și bine pregătiți. Pe de altă parte, am dorit să venim în întâmpinarea tinerilor absolvenți, în căutarea unui loc de muncă, proces care generează neliniști și multe întrebări. Prin urmare, acest eveniment își aduce contribuția la crearea unui cadru profesionist de întâlnire a cererii și ofertei de locuri de muncă și educație din regiune”.În cadrul evenimentului sunt puse la bătaie peste 20.000 de locuri de muncă, dintre care 2.500 disponibile în țară și 18.000 în străinătate. La capitolul educație, sunt prezente cele mai puternice universităţi din zona de Vest a ţării: Arad, Timiş şi Cluj, împreună cu facultățile aparținătoare, alături de oferta internațională a universităţilor şi liceelor de elită din Europa și a taberelor internaționale în peste 300 de locații europene.
Astăzi, 10 mai 2014, este așteptat să sosească la EXPO Arad președintele României, Traian Băsescu, care va face o vizită în standurile expozanților și va susține, alături de importanți oameni de afaceri și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, o dezbatere cu titlul: „Integrarea tinerilor în piața muncii, prin crearea de locuri de muncă, investiții și creștere economică”.

Recomandările redacției