Problemele de ordin intern încă se resfrâng asupra jucătorilor antrenați de Ionuț Popa. Nici la a șaptea încercare, Șoimii Pâncota nu au obținut un prim succes în partidele de pregătire ale iernii. După insuccesele cu UTA (cu care a și remizat în alte două ocazii), Elore Bekescsaba, Ripensia și Crișul Sîntandrei, a urmat egalul de la Lugoj, în fața divizionarei a treia pregătite de Cosmin Petruescu.
Disputat pe arena Centrală din orașul bănățean, meciul a fost destul de spectaculos. Combatantele au trecut peste perioada de tatonare și ambele aveau să marcheze după un sfert de oră. Mai întâi, au făcut-o „șoimii” prin Florin Gîlcă. Siminic a centrat de pe stânga și fostul mijlocaș al UTA-ei a trimis în plasă din 11 metri. La următoarea fază, gazdele au egalat prin Porcescu, care a șutat printre picioarele lui Irimia.
Schimbul de „pumni” nu s-a oprit aici și după alte 15 minute, tabela arăta 2-2. Tot pâncotanii au lovit primii, prin Marius Ion. Puternicul vârf a pătruns frumos în careu și a înscris cu un șut plasat la colțul lung. Lugojenii au replicat imediat, prin „capul” lui Loga după centrarea din corner a lui Dobricean. Apoi, Dragalina a avut ghinion la șutul frumos de la distanță, balonul atingând ambele bare
înainte de a se întoarce în teren.
Partea secundă a fost ceva mai slabă din partea ambelor tabere, care au și făcut destule schimbări în „garniturile” de start. De abia ultimele 15 minute s-au mai animat, cu teamul lui Popa în prim-plan. Din păcate, pentru ei, Pavel a ratat de puțin ținta de la marginea careului, iar capul lui Pascariu a fost reținut spectaculos de Iordache.
S-a încheiat 2-2, dar pâncotanii se pot revanșa în această săptămână, când sunt programate trei amicale, cu Hidișelul de Sus, Becicherecul Mic și ASU Poli.
Formații:
Lugoj: Rusu – Rotea, Loga, Miculescu, Roșie – Precupanu, Mardare R., Dobricean, Pîntea – Poiană, Porcescu. Au mai jucat: Iordache – Ardelean, Marta, Dobra, Olariu, Pleșcan, Tătar.
Pîncota: Irimia (30 Pașcalău, 60 Cioară) – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Fuchs (46 Suciu) – Gîlcă (55 Bulzan), Dragalina (46 A. Mihai), Leucuța (55 Farcaș, 75 Mandache) – M. Ion (70 Dragalina).

Recomandările redacției