SchwartzGheorghe Schwartz, directorul Filialei Banat-Crişana a Institutului Cultural Român susţine că nu a fost sprijinit de autorităţile locale pentru a găsi un spaţiu în care să poată funcţiona instituţia. Asta în condiţiile în care, filiala trebuia iniţial să aibă sediul la Timişoara, însă în cele din urmă a fost ales Aradul, datorită insistenţelor directorului. „Este pentru prima dată când o instituţie mare vine de la Timişoara, nu pleacă la Timişoara, iar timişorenii abia aşteaptă să ne-o ia înapoi Până acum, nu am avut nici cel mai mic sprijin de la autorităţile locale, nici în ceea ce priveşte sediul, nici în ceea ce priveşte personalul”, a spus Schwartz, cu prilejul unei dezbateri oorganizate de Consiliul Local Civic.  Cunoscutul scriitor arădean a povestit că a cerut sprijin de la Primărie, pentru găsirea unui sediu, în condiţiile în care filiala va fi inaugurată pe 24 ianuarie, însă fără niciun rezultat. „La inaugurare va veni, din câte am înţeles, preşedintele Senatului şi membrii Comisiei de Cultură din Parlament. Inaugurarea se va face şi dacă trebuie să aduc scaune de acasă. Am depus solicitări la Pri­mă­rie în urmă cu aproximativ o lună, dar degeaba. Acum, am reuşit să identificăm două spaţii, foarte convenabile şi cu ajutorul unor sponsorizări, vom avea sediu”, a continuat Schwartz.
O altă problemă ridicată de directorul ICR este cea cu privire la personal. „Doar posturile de director şi director adjunct sunt bugetate de la centru. În rest vom avea câte un referent pentru fiecare judeţ din comoponenţa filialei. Sperăm că fiecare judeţ să aloce fondurile necesare pentru plata acelui referent. Am mai avea nevoie de sprijin şi pentru un post de secretară”, a încheiat Schwartz.

  • mihnea spune:

    de ce e nevoie de 2 directori ?

    • misterioasa spune:

      Pai exact asta ma intrebam si eu. E absolut ridicol. Doi directori pentru un singur referent! Eu sper sa fiu invitata la inaugurarea filialei ICR de la Halmagiu, sau mai bine de la Misca. Si da, sper ca oamenii aia de cultura din Miscarea Aradeana sa fie pe faza si sa ofere ei un spatiu si pentru ICR Halmagiu, nu care cumva sa ne ia Timisoara si acea institutie culturala de mare perspectiva!

  • cultura in Arad.... spune:

    Domnule Schwartz,acum ati vazut ce „gunoi”de om e primarul!Ce parere au oameni de cultura din Arad?Ce spune „bordul”lui Falca?Nu au nici o reactie ? …vedeti asta ne diferentiaza de Timisoara.

    • misterioasa spune:

      Sper ca domnul Schwartz sa duca doar scaune de acasa pentru sediul ICR Arad. Sa nu fie nevoit sa duca si, Doamne fereste, calorifere!

  • misterioasa spune:

    Si am mai auzit si faptul ca timisorenii se dau rotunzi ca cica ei ar fi inventat si caloriferul! Grija mare!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției