Primăria vine cu o nouă veste proastă pentru arădeni. Începând de iarna aceasta se majorează prețul gigacaloriei, ceea ce ar putea duce la scumpirea facturilor plătite de arădenii care se încălzesc în sistem centralizat, dacă autoritățile locale nu iau în calcul majorarea subvenției. „Primăria municipiului Arad a fost informată de emiterea deciziei Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul  Ener-giei nr. 944 din 30.06.2017. Aceasta prevede o majorare a preţului de producere a energie termice începând cu data de 1 septembrie 2017. Astfel din această toamnă preţul gigacaloriei va ajunge la 362 lei,  faţă de 351 lei/Gcal cât este  în prezent”, susțin reprezentanții Primăriei. În continuare, în comunicatul transmis presei se arată că „viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț își
exprimă îngrijorarea față de impactul pe care îl va avea decizia Guvernului asupra cetă­- țenilor Aradului, care vor trebui să facă față unui nou val de scumpiri”, autoritățile locale lăsând să se înțeleagă că ANRE-ul a decis majorarea prețului căldurii peste capul furnizorului. „După ce de mai bine de patru luni de zile consilierii PSD refuză să voteze atribuirea către CET a distribuirii ener­- giei termice, acum Guvernul prin adresa ANRE anunţă şi scumpirea gigacaloriei pe lân­gă alte scumpiri la gaze, electricitate şi combustibil ceea ce  crează mari probleme în aigurarea energiei termice pentru populaţie în această toamnă. Vom încerca să găsim soluții, astfel încât decizia Guvernului de majorare a prețurilor să nu afecteze cetățenii Aradului, care nu au nicio vină”, susține Bibarţ.
ANRE nu face decât să avizeze prețurile cerute de furnizori
Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (ULALA) infirmă însă informația că ANRE ar fi majorat prețul gigacaloriei cu de la sine putere. „În condițiile în care s-a majorat prețul gazului, al materiei prime, este normal să se majoreze și prețul gigacaloriei. ANRE nu face însă decât să vizeze prețurile date de CET-urile care produc și distribuie agentul termic. Dacă CET-ul vine și spune că s-a scumpit materia primă și trebuie să scumpească pe cale de consecință gigacaloria, ANRE vizează propunerea, în condițiile în care este documentată. Dar dacă eu produc mai ieftin, nu sunt obligat să vând mai scump”, ne-a declarat Dorina  Lupșe. În ceea ce privește soluția pentru ca arădenii să nu fie nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru plata facturii la întreținere, aceasta  nu poate să fie, pentru moment, decât una singură, Primăria trebuie să majoreze subvenția. „Onorata Primărie trebuie să subvenționeze în continuare energia termică și să aloce sume mai mari în acest sens”, a mai spus Dorina Lupșe.
Ultima iarnă în care se mai acordă subvenții?
Președintele ULALA susține însă că probleme ar putea apărea începând cu iarna 2018-2019, ca urmare a unui act normativ care limitează foarte mult acordarea de subvenții.
„Începând cu aprile 2018 se va aplica o lege care reglementează venitul minim de incluziune și măsurile de asistență socială ce se vor putea acorda. Administrațiile locale nu vor mai putea subvenționa prețul încălzirii în perioada sezonului rece, urmând să mai primească ajutor doar familiile care se încadrează în venitul minim. Dacă nu vor apărea alte modificări de natură legislativă, dacă nu se va amâna intrarea în vigoare a legii respective, este ultima iarnă când autoritățile locale mai pot subvenționa prețul gigacaloriei furnizate populației”, a încheiat Dorina Lupșe.
Ar putea fi o lovitură teribilă pentru arădenii care plătesc efectiv în momentul de față 264 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată și ajung să nu mai poată plăti facturile, înregistrând restanțe pe bandă rulantă.

Recomandările redacției