pasuneAsociaţia Agricultorilor din Craiva este la cuţite cu Primăria comunei, din cauza păşunii comunale. Reprezentanţii asociaţiei susţin că au depus mai multe cereri la Primărie, pentru a li se aproba concesionarea unei suprafeţe de păşune, însă autorităţile locale i-au refuzat invocând diferite motive. Ciprian Trânc, preşedintele Asociaţiei Agricultorilor, susţine că adevăratul motiv pentru care sătenii au fost refuzaţi este că Primăria ar pierde subvenţia de la APIA, dacă concesionează păşunea. Şi este vorba despre o sumă importantă, în condiţiile în care bugetul local este sărac. Astfel, conform unei adrese semnate de primarul Ioan Bercea, în 2012, Primăria a primit o subvenţie de 419.884,56  lei, pentru cele 924 hectare de păşune declarate în momentul respectiv. Trebuie menţionat că unitatea administrativ teritorială are o suprafaţă totală de păşune de 2.253 hectare, însă o mare parte este, potrivit lui Trânc, păşune împădurită. „Pe 16 ianuarie 2013 am depus la Primăria Craiva o solicitare prin care ceream să ni se concesioneze, în condiţiile legii, 1.622 hectare de păşune, suprafaţa fiind calculată în funcţie de numărul de animale din asociaţie, memebrii noştri deţinând în total 152 de bovine, 3.538 de oi şi 17 cai. În replică ni s-a spus că nu au apărut normele metodologice la legea invocată de noi, astfel încât nu poate să ni se concesioneze suprafaţa solicitată”, povesteşte Trânc. Lovindu-se de refuzul autorităţilor locale, oamenii au cerut un punct de vedere de la Prefectură. Acesta a sosit, reprezentantul Guvernului în teritoriu dându-le dreptate sătenilor, însă conducerea Primăriei nu le-a concesionat păşunea nici până astăzi. În răspunsul semnat de mai mulţi reprezentanţi ai Prefecturii se arată că legea 214/2011, invocată de Asociaţia Agricultorilor, este aplicabilă şi obligatorie, deşi nu apăruseră încă normele metodologice. „Deşi pînă la această dată nu au apărut normele metodologice de aplicare a Legii 214/2011, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial, este aplicabil şi obligatoriu”, se arată într-o adresă a Prefecturii.

Trânc susţine că văzând că răspunsurile primite de la Primărie sunt evazive, asociaţia a cerut o situaţie cu modul în care au fost chetuiţi banii de la APIA primiţi în 2012. În răspunsul primit, prin intermediul unei adrese semnate de primarul Ioan Bercea, se arată că din suma totală de 419.884,56 lei, pentru alimentarea cu apă a păşunii de la Şiad s-a alocat suma de 166.064,70 lei. „Vă daţi seama? Pentru păşunea de la Şiad, unde există cinci vaci şi vreo 100 de oi, s-au cheltuit aproape două miliarde. Banii au fost folosiţi de fapt pentru a duce apa în sat”, acuză Ciprian Trânc. Acesta mai este nemulţumitde faptul că păşunile din comună sunt distruse de ciobanii originari din Sibiu, care păşunează pe tot parcursul anului, deşi în anumite perioade legea interzice păşunatul, pentru refacerea vegetaţiei. De asemenea, preşedintele asociaţiei arată cu degetul înspre Primărie, susţinând că pe păşunea de la Şiad a fost amenajat un teren de sport, „deşi există o prevedere legală conform căreia suprafaţa păşunilor comunale trebuie păstrată aşa cum a fost determinată la 1 ianuarie 2007”.

Primarul susţine că a respectat legea

Pe de altă parte, primarul Ioan Bercea, susţine că nu a făcut decât să respecte legea. „În prima fază nu am concesionat păşunea pentru că nu existau normele de aplicare. Acum au apărut, dar legea permite să se poată concesiona şi la persoanele fizice, ceea ce din punctul meu de vedere este mai bine”, ne-a declarat Bercea. Primarul mai spune că introducerea apei pe păşunea de la Şiad a costat atât de mult din cauză că racordul a fost făcut după ce apa a fost dusă de la Craiva. „A trebuit să ducem apa de la Craiva până la Şiad. Există robinete pe păşune, există o hotărâre de consiliu, astfel încât nu s-a încălcat legea”, a continuat primarul. În ceea ce-i priveşte pe sibieni, Bercea susţine că aceştia respectă perioadele în care se poate păşuna, iar despre terenul de sport spune că deşi este împrejmuit, animalele pot intra pe el, astfel încât suprafaţa păşunii nu este diminuată.

  • preoteasa MIHA spune:

    ce parere are domnul preot TRANC,despre striptisul pe care si l-a deschis fara autorizatie si fara documentatie ,DESPRE TOATE SCANDALURILE CARE SE PRODUC SEARA DE SEARA,…ASA EXEMPLU ESTI TU PENTRU COMUNITATE,TU ESTI NEMULTUMITU ACUM CA NU MAI AU FIRMELE TALE DE LUCRU,CIND LUAI TU MILIARDELE CUM ERA….ATUNCI ERA LEGAL….CE ESTI TU DE FAPT PREOT,PROFESOR DE DESEN,RELIGIE,MUZICA,PATRON DE FIRMA,PATRON DE STRIPTIS….DA-I IN CAP LA PRIMARU SI TE ASEAZA DIRECT PE SCAUN DACA NU MAI AI RABDARE 2ANI….TU PRIMAR NEVER!!!!!!!!!!!!

    • GONCE spune:

      cum am lasat io milioanele la pacanele si no avut gura lu pruncii mei ce minca…..si ca mine multi altii pacanele,bautura femei ruina totala

    • INSTALATOR BERCEA CARLIG , ASISTENT MEDICAL NETEA CTIN spune:

      Dragi craiveni(fraieri) noi Pnl-ul din Craiva nu vom lasa nici morti din mana sursele noastre de bani …cum ar fi administrarea padurii cele 3000 ha , care numai la scoala la Craiva sau ars in anul scolar trecut 500 mc(metri cubi), iar la mine la brutarie nu se ma pune cate lemne ard … ca profilul primarie dupa padure data in administrare e de doar 50.000 lei echivalentul a 50 masini de lemne!!!! cum ar da fiecare padurar doar o masina de lemne pe luna cota !!!!
      Referitor la pasune aici avem banii dupa pasune de la APIA , echivalentul a 4,32 miliarde lei(100.000 euro) din care am dat contracte fratilor Gligor din Beliu de „doar” 80.000 euro sa curateasca pasunea , dar de fapt ei nu trebuie sa faca asta ca pasunea tot noi o vom curati cu tiganii!!!
      Eu primarul prin fiul meu Paul lucram cam tot pamantul din Craiva chiar daca unii oameni nu au vrut sa ni-l arendeze iar banii dupa subventia APIA ai stricam tot noi si oamenilor le dam cornuri cu susan si multi covrigi cu o gaura mare in ei si ai aburim ca n-au intrat banii de subventie!!!
      Ce sa va mai zicem …sa ne votati in continuare ca io primarul vreau sa imi mai iau trei case in Craiva , asistenta Netea Ctin o zis ca vrea sa cumpere blocul amu ca nu mai e Baiduca in el si fam.Goldis.
      Deci dragi craveni votati ….PNL !!!…STIM NOI CE SA FACEM CU BANII VOSTRI !

      • contra-sugatori spune:

        timp…liber…bani..,,putere”never fara pacaliciu,mincinosu,preacuratu,nepatatu,neadaptatu,……bercea

    • PNL UL DE CRAIVA spune:

      S-A RUPT ALIANTA USL!!!

      CE FACEM CA AM CAM SFECLIT-O ???O SA NE-O DEA LA OCHIU MARO ASTIA DE LA PSD ATAT CAPRAR CAT SI MADUTA, CAT SI ALTII MAI MICI !!!
      APOI CE SA FACEM …NE VOM LUA MACAR VASELINA SA NU AVEM RUPTURI PREA MARI!
      ASTEPTAM SA VEDEM POATE CHIAR NE VA PLACEA!

  • catateanu turmentat spune:

    Aoleu,ce dor imi era sa scriu p-aci,hic!
    vorba aia,se apropie alegerile,dar eu cu cine votez???hic!
    ca am o alegere tare grea:sa am pita pa viata si ce vrea masaua mea,sau sa am fetite si beutura pe gratis de la troia la birt???hic!
    si am auzit un zvon ca cica,la troia la birt incepe revolutia,ca in ucraina,hic! aia care is cu putin,comunisti ce asupa gura cu un corn si aia care is ucrainieni adevarati,cu fetite si beutura,hic! si cica donsoarele de la birt fac cocteilurile molotov si le arunca in mijlocul drumului,si acolo se face o baricada,ca nici nealcosu nu ar mai putea trece cu cursa,dumnezo sa-l ierte,hic!si atunci sa imparte craiva in 3,cine e cu troia ,cine e cu putere si cine e neutru,iar aia neutri cica o sa mance gura lor pita si o sa beie vin ,de fapt ca si cum sar cuminica,numa pilotu o sa fie derutat ca nu stie can sa traga clopotu si nelu cand sa scuture clopoteii
    si totusi,io cu cine votez? hic!

    • strepteozele lu troia spune:

      auzi ma cetatene turmentat nu te mai lega de fetele lu troia ca astea sunt fete model si de-o integritate morala superioara!
      din 1 martie o zis troia ca duce 4 fete sa danseze la bara , bara care e unu din shoshii din incapere care au ramas de la oane lu anti!
      si ca publicu sa stie troia nu percepe taxa pt fete , doar are pretentia ca lumea sa-l voteze pe netea de primar,ca deja umbla vorba prin sat ca Netea l-ar infia amu pe ultima suta de metrii ca nu mai are mult de trait …ca e deja cu un picior-jumate-n groapa! si daca e sa-l ingroape cine ar putea mai bine decat fiu-su mult iubit troia care va face si o capela in cimitir iar lu Netea o zis ca-i face un mauzzoleu asa cum numa caterina de meddicci o mai avut si mai unu dar nu mai tinem noi minte ca nu suntem atat de educate!!!
      noi fetele anuntam ca deja sau dat deja bilete cu numere de ordine pt inchrierea pe seara …deja so ajuns la nr 645!!! nu putem da detalii despre cine sunt in primii 50 dar sa stiti ca so laudat tare ca is „caparari” si ca si-au luat recent capre iar altii oi!
      no pa …va tzuca fetele lu troia pe bochelarushu vostru gros, da nu de acte!

  • bou catre boi spune:

    Catre fratele meu bou doi
    Fratele meu astia duc subiectul in derizoriu fii atent avem o mare problema am auzit io oamenii vorbind ca primaru nostru din patru in patru ani ii ameninta ca le asfalteaza drumu si le curata pasunile .Amus doi ani tii minte magaoia aia din strada care cica a venit sa asfalteze…da Ba ca m-a si luat cu dureri de cap cum dracu sa asfaltezi si noi pe unde mai mergem la pasune pe asfalt si copitele noastre se gandeste cineva la ele,sigur ca da primaru ca oamenilor nici ca le pasa , apoi pentru ce sa curete pasunile mai bine facem noi o stabulatie permanenta iti dai seama sa stai la iesle sa fii servit la bot pai ce mai vrei si mai zice lumea ca la primar nu i pasa de boi .Io zic asa noi boi sa nu ne lasam influentati de oameni si sa continuam impreuna.

  • bou unu spune:

    A, era sa uit vine primavara si tare mi-e teama ca o sa ne scoata Astia la pascut (vorbesc cu suratele noastre vacile si oile) da la voi ii altfel putin voi sunteti plictisite de plimbarea de iarna pe pasune ca de mancat nu poate fi vorba si pe cand vine primavara parca v-ati odihni oleaca daca a-ti avea unde.Nu va speriati ca la Siad pe pasune s-a amenajat un staul cu regim special***** unde puteti sa va manifestati preocuparile sportive.Pacat ca nu v-au facut si niste adaposturi(vestiare) sa va spalati de transpiratie,ca nu-i usor sa transpiri nefacand nimic.Am auzit reclamatii de tot felul din partea unor oameni rai: cum? ,de ce ? pentru ce?pentru cine?….cum adica noi vacile 5 ori 4 ori 3 nu avem dreptul la conditii champions league de pasunat,da ce numa vacile de la chislaca (ca la astia le-a facut primaru un staul modern drept ii ca nu l-o terminat,da mai are timp…….. unde azi vara pe seceta aia chislacanii erau buluc la coasa mai faceau si porsori de ma prins bucuria ca la iarna om avea ce manca.Si sa vezi iarba nu se usca a ramas verde si asa am ajuns din nou pe pasune ,oameni au incercat poate mai incearca si la anu ca ei chislacanii sunt ambitiosi, poate vor reusi pana la urma (.Sa le spuna cineva o autoritate competenta ” Domnul Vice de la chislaca poate” cum sa cosesti mocheta dupa teren si sa mai ai pretentia sa o si rumege vacile ,Domnule ,putin respect fata de putinele vaci pe care le gospodaresti.Adica tu crezi ca la vacile din chislaca nu le-ar placea un staul asa mai mare ca am auzit noi ca ti-ai facut un grajd mare acasa pentru sculele tale alea de lucrezi tu sau ,ma rog , altii pamantul cu ele , am vazut noi de pe pasune (drept ii printre spinii ramasi cica nestransi) un grajd mare la mijloc de sat care tare ne-ar mai placea sa ne miscam spatele prin el desi destul de riscant cu spatele ca umbla vorba in targ ca Vicele nostru nu e bou e taur comunal ,pana la urma asta nici nu-i rau ca intra in atributiile postului sa ai grija de turma ta ,si el harnic cum il stim isi face treaba are grija de cateva juninci ca noi boii ne purtam singuri de grija sau, ma rog ,sintem in grija primarului, astfel sarcinile fiind impartite noi boii putem rumega linistiti pastorii nostri ne conduc la muls ,ma rog pe ele vacile……da poate ajung si la noi .

  • stripteusa siliconata natural spune:

    cine ar fi crezut asa ceva,cine s-ar fi gindit la un lucru atit de josnic din partea unui intelectual,preot doamne fereste,cu familie,cu copil si eu care nu-mi doream decit sa cistig cinstit o bucata de piine…si el ce-a facut mi-a dat 1 milion sa ma dezbrac in fata lui,era beat crita dar oricum am si eu onoarea mea….este un obsedat si-a facut acest club de fite de streptese ,de fapt si-a facut un moft,,,,parinte puteai sa deschizi si dumneata un camin de batrini pentru soacra-ta si ceilalti,puteai sa deschizi un orfelinat preacuvioase…preaingimfatul ciprianus….MITROPOLIT AL TROIEI SA…PREACURVARE TROIA…ai calcat in picioare sfintele porunci…AI FURAT CIT AI PUTUT DIN BANI PUBLICI atunci era bun primaru si netea cind ai luat un miliard pentru o buda la Maraus,bani grei pentru camine culturale unde doar ai turnat o amarita de sapa,pentru minunata remiza….acum ce faci pui si tu cite o priza schimbi un bec…sa revin AI FURAT,AI MINTIT,T-AI TRADAT APROAPELE CIND I-A FOST MAI GREU,acum ti-ai facut acest chip cioplis,,,bar de strepteus,,,un moft….DAR SA PREACURVESTI e prea mult milostive parinte,nu ti-a fost frica de dumnezeu,pentru 1 milion….hai mai zic 100 de euro ca acum nu mai esti in putere cu firmele….dar vai prapad ca am auzit ca fetele care au venit dupa mine au aceasi soarta….si Bex s-ar da la una din ele….parinte pentru numele lui dumnezeu nu e pacat sa-ti strici tu familia ta si a prietenilor tai….am auzit ca oricum primaru si netea vor scoate la iveala documente si marurii care te vor compromite…nu vei scapa nici de minia lui camalanu si a celor care au fost batuti la tine in club….si toti cei care pleacca bauti la volan la 2 noaptea….preacurvare parinte ciprianus….tu si agricultura….vaca si chilotii,sau vaca si strepteusul….ce suferi tu pentru bietii agricultori….tie nu-ti pasa de nimeni….nici de ai tai,tie sa-ti fie bine…dupa tine…SCANDALUL,,,,BATAILE,STREPTESUL…POLITIA

  • CIPRIAN TRANC PRIMAR spune:

    Bagati-va mintile-n cap voi care scrieti pe aici ca stiti ce va urma la urmatoarele alegeri ?voi fi PRIMAR si atunci va urma MAREA RAZBUNARE.
    Aviz padurarii si alti lachei ai puterii actuale!

  • capra primarului spune:

    „trei iezi cucu’iezi usa mami descuiezi ca mama v-aduce voua lapte…………tzatza……….etc.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției