Primăria din Păuliș și-a achiziționat pod… plutitor peste Mureș

0
293

brodPentru a veni în întâmpinarea unor trebuințe ale localnicilor, Primăria Comunei Păuliş a achiziţionat, recent, un pod plutitor – brod, cum îi zic localnicii din Sâmbăteni. Achiziția a fost făcută de la Primăria Conop.
„Cu sprijinul salariaţilor din Primărie, a unor localnici şi a unor societăţi comerciale din Sîmbăteni şi Păuliş, s-a reuşit să se lanseze la apă podul plutitor. Lansarea s-a făcut în această toamnă, de pe mal; s-a reușit se fixeze stâlpii de susţinere a coardei, să se întindă coarda peste Mureş, să se pună scândurile de spejar pe acest pod pentru a putea trece și tractoare şi maşini. S-a făcut și vadul pentru urcarea şi coborârea maşinilor. În perioada următoare, se lucrează la confecţionarea celorlalte componente şi sudarea lor pe brod“ ne relatau responsabili din cadrul Primăriei.
Formalitățile sunt însă în curs de finalizare. „Podului plutitor urmează să i se întocmească în această iarnă un proiect cu avizele necesare pentru a putea funcţiona în bune condiţii dintr-o parte în alta a malului Mureşului. Se impune acest lucru pentru a se preveni, în timpul funcţionării acestui pod peste râul Mureş, fenomenele neprevăzute“ au precizat aceeași responsabili.
Acest pod plutitor este amplasat între localităţile Sâmbăteni şi Păuliş, într-un loc stabilit de către reprezentanţii de la Apele Române.
Cât privește motivația acestei achiziții, edilii au precizat: „acest pod plutitor este foarte necesar pentru cetăţenii care au pământ peste râul Mureş, înspre Aluniş şi Sâmbăteni, deoarece au posi­bilitatea să treacă direct, fără a mai fi nevoiți să ocolească prin Lipova sau Arad“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.