„Revoluția Fiscală” a Guvernului a stârnit mare revoltă în rândul conducătorilor de administrații locale din județ. După o rundă de discuții, zeci de edili locali și viceprimari au protestat prin centrul Aradului, față de măsurile fiscale care vor micșora mult bugetele primăriilor. Protestul a început după o întâlnire a aleșilor locali, cu vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea și a culminat cu un marș spre Prefectură. „Guvernul PSD decuplează administraţia locală de la economia locală şi o conectează la decizia politică, discreţionară. Vor avea de pierdut toate administraţiile locale, dar cel mai mult vor avea de pierdut administraţiile din localităţile cu economie dezvoltată, cum sunt cele din Arad, unde se colectează sume importante din impozitul pe venit. Prin administraţia locală, de fapt vor avea de pierdut cetăţenii, pentru că investiţiile locale se fac pentru cetăţeni: drumuri, canalizare, parcuri, şcoli, grădiniţe, spitale, cultură, sport etc.  Se încearcă de fapt egalizarea puterii administraţiilor locale de a face investiţii, vor avea de pierdut judeţe ca Arad, Cluj, Timişoara sau Sibiu şi vor avea de câştigat judeţele cu economie slabă, care şi acum depind de bunăvoinţa Guvernului. Judeţul Arad nu este Teleorman, Arad nu este Alexandria: aici depindem de economia noastră, de munca noastră, nu de Guvern. PSD încearcă să desă­vârşească ceea ce a început de mult: ei favorizează de mult
judeţele care au votat PSD, acum pun la punct un plan prin care taie bugetele judeţelor cu economie solidă, în care nici oamenii, nici administraţia nu depind de stat şi cu atât mai puţin de PSD. Este foarte bine dacă acest Guvern se gândeşte cu onestitate la reducerea unor impozite, dar nu este corect să o facă în detrimentul administraţiei locale. Guvernul putea eventual dacă era de bună credinţă să lase alte surse de finanţare la nivelul administraţiei locale, aproape de cotribuabili, dacă era de bună credinţă. Asistăm la o centralizare mascată, pentru că primăriile vor depinde tot mai mult de decizia de la Bucureşti, nu de munca oamenilor din localitate, ceea ce nu este normal. Nu putem să asistăm fără să facem nimic la încercarea PSD de a-şi aservi administraţia locală, în acelaşi timp cu încercarea de aservire a justiţiei”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Edilii sunt revoltați
Primarii sunt indignați de noile hotărâri luate de executiv, măsuri în urma cărora administrațiile locale vor fi vitregite de bani la buget. S-au făcut simulări, iar primele calcule le-au arătat primarilor adevărate găuri în bugete pe anul viitor, pe fondul „revoluției fiscale” inițiate de Guvern. Ineul este orașul cu cea mai mare pierdere la bugetul local. Potrivit edilului Călin Abrudan, Ineul va pierde aproape 3,5 milioane de lei, adică aproximativ 800.000 euro. „Cum va reuşi Guvernul să acopere găurile bugetare de anul viitor, în condițiile în care, nu a reuşit nici măcar să îşi respecte promisiunile pentru acest an? Ne-au promis că vor suporta toate cheltuielile cu creşele, dar tot noi le-am acoperit.  Solicităm Guvernului doar să își respecte promisiunea pe care PSD a făcut-o la alegeri, aceea că de la 1 ianuarie 2018, și anume că toți banii din impozitul pe venit vor rămâne la primării. Noi, până acum am luat cam 7 la sută  din totalul veniturilor de la cetățeni la UAT-uri. Dacă rămân toți, am lua aceeași sumă care ajunge și la Consiliul Județean”, susține Călin Abrudan, primarul din Ineu.
În jur de un million de euro ar urma să piardă orașul Curtici, după ce Guvernul pune în practică măsurile fiscale. Pecica ar urma să fie grav afectată de schimbările legislative drastice. După calculele făcute de Petru Antal, primarul de la Pecica, gaura în buget va fi de circa 2,7 milioane de lei.
Comunele vor pierde la rândul lor bani mulți, iar impactul va fi cu atât mai mare cu cât bugetele acestora sunt mai mici decât ale orașelor. Primrul comunei Secusigiu a explicat că administrația va rămâne fără mulți bani. Ilie Cheșa susține că bugetul comunei sale va fi redus cu aproximativ 1,1 milioane lei. „Avem o comună cu potenţial turistic şi cultural important. Dar în aceste condiții nu vom mai putea face investiții. Am estimat că în 2018 vom pierde 1,6 milioane de lei faţă de bugetul acestui an”, a spus Valentin Bot, primarul comunei Șiria.
Marșul primarilor a culminat cu depunerea unui memoriu, la Prefectură, care trebuie să ajungă la Guvern. Rămâne de văzut care va fi feedback-ul, sau dacă… va exista unul.

Recomandările redacției