Primarii sunt furioși pe Guvern: „Ne opunem ferm acestor măsuri!”

0
145

Asociaţia Municipiilor din România, condusă de social-democratul (suspendat) Robert Negoiţă, critică proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare. „Referitor la: proiectul de Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, prin care Guvernul intenționează să blocheze ocuparea posturilor vacante în sistemul bugetar, Asociația Municipiilor din România (AMR) face precizarea că municipiile din România își exprimă OPOZITIA FERMĂ ca administrația publică locală să facă obiectul acestor noi măsuri!”,
anunță primarii din AMR. Edilii cer să nu se blocheze angajările și să li se asigure mai multe fonduri. Având în vedere proiectul de Ordo­nanță privind reglementarea unor măsuri fisca­l-bugetare, prin care Guvernul intenționează să blocheze ocuparea posturilor vacante în sistemul bugetar, Asociația Municipiilor din România face următoarele precizări:
„1. Pentru prima oară, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, a fost recunoscut în mod real dreptul autorităților locale de a stabili și implementa propria politică de personal, ținând cont de realitățile sociale și de planurile de dezvoltare locală. Renunțarea la acest principiu, la numai 2 ani de la statuarea lui legală, nu este oportun. Cele mai multe municipii au trecut în ultimii doi ani de la apariția legii salarizării printr-un amplu proces de restructurare a schemelor de personal, de reașezare a atribuțiilor în cadrul unor structuri organizatorice mai suple în primării si în instituțiile publice locale. Blocarea angajărilor în administrația publică locală ar reprezenta doar o măsură arbitrară, de natură să îngreuneze activitatea administrației locale, atât de grea încercată de continua „reformă fiscală și bugetară”.
2. Constatăm de asemenea o afectare nepermisă a principiului autonomiei locale : MFP propune interdicția de a achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. Vă comunicăm că telefonia mobilă asigură un contact direct al serviciilor publice cu cetățeanul: nici nu putem să ne închipuim servicii publice locale de calitate fără internet și telefonie mobilă. Polițiștii locali, inspectorii din cadrul serviciilor de administrare a domeniului public (parcări, pază), pesonalul din sfera serviciilor de utilități publice, asistenții sociali care pătrund în zone rău famate, etc. utilizează telefonia mobilă și aplicații mobile pentru furnizarea unor servicii de calitate și pentru propria siguranță. Față de acestea, ne declarăm opoziția fermă ca administrația publică locală să facă obiectul acestor noi măsuri! Așteptăm de la Guvernul României măsuri reale de modernizare a administrației”, se arată într-un comunicat de presă semnat de către toți primarii din AMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.