primar HalmagiuMai sunt câteva ore, se poate spune, până la venirea lui 2014 și fiecare își îndreaptă speranțele de mai bine spre acest Nou An. În aceeași idee, a speranței de mai bine, oamenii își fac urări de bine unii altora.
Alături de urările tradiționale făcute tuturor consătenilor săi, primarul comunei Hălmagiu a ținut să facă și unele sublinieri.
„În primul rând nu pot decât să ne dorim nouă, tuturor, să fim mai buni și mai îngăduitori unii cu alții.
Apoi le doresc tuturor consătenilor mei multă sănătate – ca fiind bogăția cea mai de preț, prosperitate și succes în tot ceea ce fac și în munca lor de zi cu zi.
Îmi doresc ca anul 2014 să fie un an mult mai bun decât 2013 – și am credința că va fi.
În ceea ce mă privește, în anul 2014 voi acorda o atenție sporită lucrărilor de modernizare din satele aparținătoare. Lipsa banilor ne-a făcut să nu putem finaliza ce ne-am propus.
Mă bucur că am trecut cu bine prin încercările dure ale acestui an și acum ne putem concentra cu întreaga forță spre ceea ce avem de făcut. Finalizarea implementării lucrărilor realizate prin Măsura 322 a ridicat comuna noastră cu echivalentul unui mandat cel puțin și ne ne vom putea concentra eforturile financiare spre celelalte sate, cum am mai spus, încă din primăvara viitoare.
Vreau să închei înte-un tonus optimist și să urez din suflet tuturor localnicilor comunei Hălmagiu – în întregul ei, tuturor colaboratorilor noștri, tuturor românilor – oriunde ar fi ei, un «An Nou Fericit!» și tradiționalul: «La mulți ani!». Așa să ne ajute Dumnezeu!“.

  • vecina spune:

    Daca ati fi facut o lucrare ca lumea si nu hotie ati fi avut bani ! Mai bine sa nu mai deie tot fotografia asta cu primaru la fiecare articol , ca ne-am saturat de ea !

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției