IMG_3226An de an, la cumpăna dintre ani, la Vîrfurile, primul edil Radu Giurgelea a organizat o întâlnire cu localnicii în care s-au adresat urările tradiționale în cinstea Noului An și s-a ciocnit un pahar de șampanie.
Oamenilor le-a plăcut inițiativa primarului și au participat în număr din ce în ce mai mare la această întâlnire și la fel va fi și în acest an.
„Mă bucur că inițiativa a avut succes și că tot mai mulți consăteni au venit la cumpăna dintre ani să-și adreseze unii altora urări de bine și de sănătate. Cu aceste ocazii mulți dintre ei ne mai sugerează câte o idee despre ce mai e de făcut. După întâlnirea de la miezul nopții de Revelion mulți se adună și petrec împreună mai departe, ori se întorc să petreacă în familie.
În avans, eu vreau să le urez tuturor locuitorilor comunei Vîrfurile multă sănătate, belșug și numai bucurii iar anul în care vom intra peste puțin timp să aibă spor în tot ceea ce fac, numai și să fim mai buni unii cu alții. În final vreau să le adresez tradiționala urare de «La mulți ani!» și să petreacă momentul magic al trecerii dintre ani alături de cei dragi“.

Recomandările redacției