concesiuni

Spaţiile comerciale în care funcţionează baruri, restaurante şi cluburi de la Ştrandul Neptun ar putea să fie relocate, în următorii ani, în Cetatea Aradului, primarul Gheorghe Falcă anunţând că intenţionează să anuleze contractele de concesiune încheiate cu comercianţii de la ştrand.

Intenţia primarului a fost manifestată după ce, în şedinţa Consiliului Local Municipal de miercuri, reprezentantul Asociaţiei Comercianţilor de la Ştrand şi consilierul local PSD Marin Lupaş au adus acuze municipalităţii cu privire la modul în care este administrat ştrandul.

Primarul s-a arătat nemulţumit de faptul că o parte dintre comercianţii de la ştrand se războiesc, în permanenţă, cu municipalitatea, însă nu au investit pentru modernizarea spaţiilor comerciale, iar unii chiar şi-au abandonat imobilele care au rămas în paragină.

După ședința Consiliului Local Municipal, în cadrul consultării publice cu arădenii pe tema construirii de noi poduri peste Mureş în oraş, primarul a anunţat că intenţionează să înceapă demersurile pentru anularea contractelor de concesiune de la ştrand.

“Astăzi, mai mult ca niciodată, viaţa m-a convins că trebuie să anulăm toate concesiunile de la ştrand. Ştrandul trebuie să fie ştrand, cu verdeaţă, cu mai multe bazine. Toate activităţile comerciale de la ştrand le vom muta în Cetatea Aradului”, a anunţat Gheorghe Falcă.

Acesta a mai adăugat că, municipalitatea și-ar asuma suprafețele respective și ar face investiții.

Consilierii locali au aprobat, miercuri, într-o şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal un proiect de hotărâre privind noile tarife de acces la Ştrandul Neptun, conform căruia acestea vor creşte cu 24 la sută, cât este valoarea TVA.

Creşterea tarifelor a produs nemulţumiri în rândul comercianţilor de la ştrand care au cerut anularea tarifelor de intrare în zona comercială.

Recomandările redacției