primar maceaIoan Mercea, primar al comunei Macea de aproape 20 de ani, este ştiut de localnici ca un bun gospodar, însă a ajuns faimos după ce a început să-şi etaleze talentul de artist: Ioan Mercea poate să-şi modifice vocea şi să recite poezii cu glas de copil şi „ştie cânta” din frunză. „Mie-mi plac toate melodiile, pentru că-mi place folclorul românesc. Am avut ocazia să ant cu cei mai mari dirijori din ţara noastră. Caut ca atunci când cânt cu astfel de somităţi să cânt cât mai corect, cât mai aproape de gama pe care un dirijor cu pretenţii o cere” a declarat primarul-artist al Macei.
Ioan Mercea şi-a descoperit calităţile artistice încă din tinereţe; de-atunci şi-a dezvoltat încontinuu abilităţile de artist, participând la diferite festivaluri în ţară şi-n străinătate. La primărie, subalternii îi cunosc pasiunile, care sunt apreciate pentru că aduc o pată de culoare în instituţie.
Primarul-artist ştie să cânte şi la alte instrumente, dovada certă în acest sens fiind clipul postat pe siteul YouTube.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției