Primăvara de la Praga

0
112

În dimineaţa zilei de 21 august 1968, o jumătate de milion de soldaţi ruşi, bulgari, polonezi, maghiari şi est-germani invadau Cehoslovacia. Chiar astăzi se împlinesc patru decenii şi jumătate, de când o mie de avioane şi peste şapte mii de tancuri au invadat o ţară aflată în mijlocul Europei, strivind tentativa boemilor de a se lepăda de comunism. Însă nu despre Dubcek, Brejnev sau Kosâghin ne-am propus să scriem în comentariul de faţă şi nici măcar despre momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu, cel care a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei. Ceea ce vrem să evidenţiem ţine de efemeritatea puterii brute şi de victoria unui cântec în faţa armelor de oţel. Despre „Primăvara de la Praga”, acel festival închinat marelui compozitor ceh Bedřich Smetana – trecut în veşnicie într-o zi de mai. În acea perioadă, primăvara pragheză îşi schimbase sensul cultural iniţial şi se transformase într-o atitudine politică, în sensul primenirii conducerii comuniste a ţării şi a ieşirii acesteia de sub dominaţia URSS. Aşa se face că autorul „Miresei vândute”, Bedřich Smetana, a reprezentat făclia libertăţii boeme şi a modificat, în chip radical, atitudinea unui popor. Iar dacă cehii şi slovacii n-au reuşit să-i alunge pe comunişti în anul 1968, ideea a rămas, iar „Primăvara de la Praga” – închinată nemuritorului Smetana – avea să fie împlinită, câteva decenii mai târziu, tot de un om de cultură: scriitorul Václav Havel. Aşa se întâmplă la alţii, unde compozitorii şi scriitorii sunt purtătorii de idealuri naţionale. Spre diferenţă, la noi, comu­niştii din eşalonul secund şi secu­riştii care se ocupau de comerţul exterior au pus mâna pe ţărişoara compozitorului George Enescu şi au aruncat la gunoi toată  filosofia lui Blaga. Zilele trecute, o mie de nume grele din cultura autohtonă – printre care monseniorul Ioan Robu, Mugur Isărescu, Lucian Pintilie, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Varujan Vosganian, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Dan Hăulică, George Banu, Horia Roman Patapievici, Zoe Petre, Andrei Pleşu etc. – au subscris o petiţie pentru susţinerea unei emisiuni culturale la radioul public. Fireşte, ministrul Culturii nu şi-a dat demisia, considerând pro­babil că postul naţional de radio ţine, exclusiv, de Ministerul Telecomunicaţiilor, deoarece undele cu pricina merg prin eter. Nici clasa politică nu a ieşit din vacanţă pentru o banală temă de cultură, iar cei o mie de semnatari s-au trezit ca toţi pălmaşii carpato-danubiano-pontici: nebăgaţi în seamă. Prin urmare, nu trebuie să ne mai lăudăm pe toate gardurile că nu am participat la invadarea Cehoslovaciei în acel august 1968, ci să ne întrebăm de ce nu ne-am ridicat la luptă alături de reformiştii lui Dubcek. Abia atunci am da semne că am des­cifrat, până la urmă, tâlcul din titlul Imnului Naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.