impacare_cupluCând cineva te răneşte, nu doreşti decât să te răzbuni sau îţi dai seama că suntem cu toţii supuşi greşelii? În familie apar mereu conflicte. Iertarea este un proces dificil, dar un drum sigur către echilibru şi pace interioară.
Neplăceri, dezacorduri şi conflicte petrecute cu ani în urmă? Mame şi fiice, fraţi şi surori care nu-şi mai vorbesc? Dacă nu ţi s-a întâmplat ţie, sigur ai auzit de atâtea cazuri. Furie, stres şi nopţi nedormite. E vreodată prea târziu ca să faci primul pas către împăcare? Foarte rar.

Atitudinea ofensivă

“Cum să-l iert când mi-a făcut atâta rău?”, „Mi-a spus lucruri peste care nu o să pot trece vreodată.”, “Nu vreau să mai am de-a face cu el niciodată.” Cuvinte dure, dar care ascund o mulţime de frustrări şi decizii luate “la nervi”. Cei care ţi-au fost alături în momente esenţiale în viaţă au devenit cei mai mari duşmani? Fie că este vorba de părinţi, fraţi sau rude mai îndepărtate, ţi-ai promis că nu vrei să mai ştii de ei. Există ceva ce nu poate fi iertat? Nu vorbim aici despre cazuri excepţionale, în care intră abuzurile grave, ci de certurile care adesea îţi întunecă mintea şi te fac să-ţi doreşti doar răzbunare.

Nu lăsa timpul să treacă!

Absenţa conflictului este un semn că nu vorbiţi despre lucrurile cu adevărat importante pentru voi, susţin unii psihoterapeuţi. Este imposibil ca două persoane să aibă exact aceeaşi poziţie faţă de un subiect. Abia atunci apar negocierea şi acceptarea părerii celuilalt. Conflictele în familie pot fi rezolvate rapid, cu o singură condiţie: să nu laşi timpul să treacă. Poate că varianta cea mai uşoară este să trânteşti uşa în urma ta şi să spui că nu mai vrei să ai de-a face cu persoana respectivă. Dar este acesta adevărul? Atunci de ce continuă acea problemă să persiste în gândurile tale, deşi susţii că nu te mai interesează?

De ce să ierţi?

Se spune că nu ne alegem părinţii sau fraţii, şi uneori suntem mai apropiaţi de unii prieteni decât de cei de acasă. Întotdeauna vor apărea conflicte între membrii unei familii şi întotdeauna va fi nevoie de iertare. E necesar să înveţi să ierţi. Aceasta îţi va aduce liniştea interioară şi te va echilibra din punct de vedere emoţional. Altfel, îţi vei irosi tim-pul şi energia într-un sens negativ. Să ierţi nu înseamnă să păstrezi resentimente şi să le foloseşti împotriva familiei mai târziu. Când subiectul este deschis, nu fi răutăcioasă şi nici extrem de ofensivă. Ascultă-i ce au de spus. Păstrează-ţi calmul. Nu începe o discuţie dacă nu eşti pregătită emoţional. Situaţia se va înrăutăţi!

Mereu aproape

Comunicarea este cheia oricăror relaţii bune. Cu cei de acasă trebuie să fii deschisă şi sinceră şi să le spui în ce fel este afectată viaţa ta de comportamentul lor.

Să ierţi este esenţial

în relaţiile dintr-o familie, pentru că, uneori, este singura care îţi e aproape şi îţi vine în ajutor când ai nevoie. Legăturile de sânge sunt puternice, iar ei îţi vor rămâne alături, indiferent de ce s-ar întâmpla. Asta e ceea ce uită adesea cei care spun că se descurcă mai bine fără cei din familie.
“Cei slabi nu pot ierta niciodată. Iertarea este atributul celor puternici.”  Mahatma Gandhi

Sursa:  Unica.ro 

Recomandările redacției