Unii reproşează guvernului că nu a încercat să profite de mandatul României la preşedinţia Consiliului Europei pentru a face presiuni privind aderarea României la Spaţiul Schengen. Am scris de multe ori despre aceasta, dar abia acum cineva, respectiv ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, recunoaşte în mod oficial că „Pentru Schengen, evident că acolo avem de-a face
cu o decizie strict politică. Nu are nimic
de-a face cu ceea ce înseamnă respec­tarea de către România a rigorilor pe care le are spațiul Schengen“. Întrebat de ce România nu a încercat să negocieze, Meleşcanu a răspuns simplu: „Este un carusel în care, din când în când, se schimbă cei care au rezerve cu admiterea noastră în Schengen din motive politice. Ar fi fost inutil, pentru că jocurile sunt foarte bine aranjate”. Haideţi să vedem ce nu a putut să spună Meleşcanu… Conform aşa numitei Constituţii a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona, cu toate completările ulterioare, ţările membre ale Uniunii Europene aderă de drept la Spaţiul Schengen deîndată ce îndeplinesc condiţiile tehnice necesare, ne­existând nicio condiţie politică.
De mulţi, foarte mulţi ani, încă pe timpul guvernelor lui Băsescu, România a îndeplinit cu brio toate condiţiile tehnice, dar mahării Comisiei Europene, în loc de simpla formalitate a constatării aderării de drept a României la Schengen, au preferat să invoce motive strict politice, legate de justiţia din România. Iar pentru ca acestea să se menţină ca obiect de şantaj, au invocat celebrul MCV, care nici în ziua de astăzi nu a fost ridicat. Care a fost obiectul şantajului? Simplu, unul de natură strict economică, României impunându-i se să cedeze sectoare strategice, precum Portul Constanţa, Poşta Română, industria sării, unor ţări precum Germania, Olanda şi Austria. Aceştia sunt pilonii acelui carusel despre care vorbea Meleşcanu. Olandezii, de pildă, o vreme
s-au întrecut în drăgălăşenii şi promisiuni de susţinere a României, pretindeau că vor discuta cu nemţii, care sunt împotriva aderării, dar Băsescu ştia prea bine că mint cu neruşinare, că Olanda, în schimbul susţinerii vrea să primească Portul Constanţa. Apoi, după ce Germania se prefăcea că s-a răzgândit şi ar fi dispusă să ne sprijine, a venit rândul Olandei să vorbească despre justiţia din România, despre regresele acesteia în consolidarea statului de drept, ca motiv de răzgândeală.
De aceea spune Meleşcanu că, orice încercare de negociere, din poziţia de conducere a Consiliului Europei, ar fi fost inu­tile. Poate că, dacă Iohannis va câştiga al doilea mandat, Germania îi va oferi prilejul de a se lăuda că reuşeşte să ducă România în Schengen, iar pentru aceasta poporul român trebuie să-i ofere, prin votul la alegerile parlamentare, un guvern al său. Desigur, va fi doar o aşa zisă aderare, pentru că va fi vorba doar despre mărfuri, nu despre români, prima fază va fi aderarea cu porturile şi aeroporturile. Ba, după părerea mea, va fi doar cu aeroporturile, pentru că portul Constanţa nu este încă al Olandei! După aceea, şantajul va continua, aderarea integrală va fi în continuare condiţionată de cedarea sectoarelor strategice, sub masca respectării statului de drept, independenţa justiţiei şi toate celelate perdele de fum, cu care deja ne-am obişnuit.

Recomandările redacției