Primul APARAT DE TESTARE pentru COVID-19 a ajuns la Arad

0
162

Demersurile pentru achizițonarea unui aparat de depistare a COVID-19 s-au concretizat. La Spitalul Județean Arad a ajuns aparatul de diagnosticare pentru coronavirus.

„În urma discuției pe care am avut-o ieri cu premierul României, astăzi a ajuns la Arad aparatul de testare Covid-19, cu echipamente și cu testere pentru trei luni de zile! Acestea sunt descărcate chiar în aceste minute! Testerul va fi instalat în clădirea fostului Spital Municipal. Aparatul este cofinanțat de Consiliul Județean Arad. În această săptămână sosește și al doilea tester, donat de Fundația Vodafone“, a susținut Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Conducerea Consiliului Județean asigură personalul medical de susținere și de găsirea unei soluții pentru cadrele medicale expuse infectării cu SARS-CoV-2.„Ne dorim să protejăm cât mai mult cadrele medicale și pacienții, printr-o colaborare cu toți cei care susțin activitatea Spitalului. Este încă dificil, dar lucrăm permanent la asta.
Stimate cadre medicale, medici, asistenți, infirmiere, brancardieri, personal auxiliar, știu că aveți așteptări, sunt justificate! Le mulțumesc tuturor celor care fac eforturi – cei din administrația locală, societate civilă, mediul de afaceri – pentru asigurarea necesarului, într-un context național și internațional dificil.
Nu este ușor pentru nimeni, respect profund implicarea dumneavoastră, a celor din prima linie a luptei pentru sănătatea arădenilor.
Vă doresc sănătate, să avem forța și puterea să ne facem cu toții treaba cât mai bine, pentru binele arădenilor!”
, a fost mesajul președintelui CJ Arad, Iustin Cionca. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.