Toate partidele politice din România au înfierat traseismul aleșilor, inclusiv la nivel parlamentar, toate au promis că îl vor combate din toate puterile, prin promovarea unor legi care să interzică această practică. Fiecare partid apărut peste noapte a pretins că se va baza pe oameni curați, valoroși, care nu au mai făcut politică și că nu vor accepta membri care au mai fost pe la alte partide. Pe urmă, după ce au mai prins cheag și li s-a ivit ocazia de a deveni partide parlamentare fără să fi participat la alegeri, prin racolarea unor parlamentari nemulțumiți de la alte partide, au dat-o la întors, spunând poporului că, de fapt, nu este corect să obligi un ales al poporului să rămână într-un partid care nu îl mai reprezintă, nici pe el, nici pe cetățenii care l-au votat, că este mai bine ca acesta să-și poată face datoria într-un alt partid, unul dedicat trup și suflet poporului.
Veșnica scuză a politicienilor care pleacă dintr-un partid este aceea că nu se mai regăsesc în formațiunea respectivă. De fapt, pleacă pentru că știu deja că, la alegerile următoare nu se vor mai regăsi pe lis­tele de candidați, din varii motive: fie nu au făcut nimic în mandatul sau mandatele pe cale să se încheie, fie șefii partidului au decis să-l înlăture pentru că nu mai răspundea la comenzi, fie pentru că aceștia vor să aducă oameni noi, cu disponibiitate totală la cotizații ultrageneroase, atât pentru partid cât și pentru buzunarele personale ale liderilor locali. În marja necesarului de voturi în Parlament, pe ultima sută de metri a ciclului electoral, unii dintre traseiști care părăsesc un partid mare reușesc să ajungă tot la un partid mare, dar tot rămân destul de mulți repudiați care au slabe șanse să mai prindă un mandat prin schimbarea taberei. Aceștia sunt primiți cu brațele deschise de către partidele nou înființate sau reîn­ființate, care vor trâmbița înregimentarea unor deputați sau senatori ca pe o recunoaștere a valorilor promovate de către cei care au decis să dăruiască neamului o „altă cale” de a face politică, un slogan trâmbițat până la banalizare.
În realitate, orice partid nou înființat are în spate unul dintre partidele mari, care și-a pierdut o parte a susținătorilor și, pentru a evita hemoragia de voturi către dușman, oferă acestora un vehicul nou, un partid satelit, care, după alegeri, să sprijine partidul mamă-sau tată, cum doriți. De pildă, partidul lui Cioloș are menirea de a recupera electoratul de dreapta dezamăgit de prestația PNL, menținându-l tot în zona dreptei. Electoratul de stânga care părăsește PSD-ul lui Dragnea trebuie împiedicat cumva să migreze spre partidul lui Ponta, așa că a fost reactivat UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Pe scurt, așa cum arată și titlul, este principiul vaselor comunicante, atât pe stânga cât și pe dreapta. Cazurile în care voturile cetățenilor se mută de la dreapta spre stânga sunt destul de puține, acest fenomen manifestându-se doar în cazul unor partide de lider, susținătorii fiind exclusiv ai liderului, pe care masa îl urmează oriunde s-ar duce.

Recomandările redacției