Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat un cetăţean bulgar, care conducea un microbuz neînmatriculat și care avea aplicate plăcuţele de înmatriculare aparținând altui autovehicul. În data de 20.02.2017, ora 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul bulgar Ştefan A., în vârstă de 46 de ani, conducând un microbuz marca Ford Transit, cu numere de înmatriculare bulgărești.  La controlul de frontieră, şoferul nu a prezentat niciun document pentru mijlocul de transport, motivând că nu le are asupra sa, astfel că polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma cercetărilor, aceștia au constatat că microbuzul nu figura ca fiind înmatriculat, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate pe acesta aparţineau altui autovehicul. ,,Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun” , se arată într-un comunicat emis de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. (A.D.)

Recomandările redacției