Prinși de jandarmi în timp ce pregăteau vânzarea ilegală de țigarete

0
118

Jandarmii au avut și ei parte de o misiune în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 11 când au observat doi bărbați pe o stradă din apropierea Pieței Mihai Viteazul care descărcau mai multe plase dintr-un autoturism. Aceștia, aflându-se într-o patrulă, au observat mișcările suspicioase făcute de cei doi bărbați. Inițial i-au observat pe cei doi cum descărcau portbagajul unei mașini, iar mai apoi, văzând că este vorba despre mai multe plase închise la culoare au decis că ar trebui totuși să efectueze un control ca să se asigure că totul este în regulă.

Așadar, ajunși lângă mașină, aceștia au început să ceară să li se arate conținutul plaselor ca să se asigure că nimic ilegal nu se întâmplă. Totuși, echipajul de jandarmerie aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a dat de fapt peste plase pline cu țigarele. Efectuând controlul autoturismului, jandarmii au găsit un număr de 150 pachete cu țigări de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător. Țigările erau destinate comercializării ilegale în P-ța Mihai Viteazul, din municipiul Arad.

Jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar pachetele cu țigări au fost ridicate în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.