Prinși după ce au încercat să scape de închisoare

0
122

Doi bărbați n-au apucat să se mai bucure prea mult de libertate după ce aceștia au fost dați, separat, în urmărire. 

Unul dintre ei, căutat de autoritățile austriece, a fost prins ieri, când acesta se afla prin Arad, fără să își facă griji că cineva l-ar putea prinde aici. Așadar, bărbatul în vârstă de 52 de ani era căutat internațional, autoritățile austriece emițând un mandat european de arestare pe numele bărbatului pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății pe teritoriul acestui stat. Bărbatul a fost prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cel de-al doilea bărbat a fost prin în Păuliș. Acesta a fost depistat de polițiștii orașului Lipova. Bărbatul în vârstă de 47 de ani avea de executat o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Acesta ar fi avut de executat 1 an, 3 luni și 1.375 de zile, de care probabil a crezut că a scăpat chiar dacă decizia le-a aparținut tocmai magistaților Judecătoriei Lipova. Bărbatul a fost predat imediat polițiștilor de investigații criminale în vederea depunerii acestuia în Penitenciarul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.