Cel puțin din punct de vedere al eficacității, „Bătrâna Doamnă” a făcut un pas înapoi față de acum două săptămâni când le înscria zece goluri Pâncotei și Sânadreiului. După câte un 1-1 cu cele două formații amintite, a venit și remiza albă cu formația de pe locul 4 în liga secundă maghiară.
„Alb-roșii” au fost vizibil incomodați de gazonul moale din Sânicolaul Mic, așa că startul a aparținut vizitatorilor. După câteva incursiuni tăioase ale lui Hegedus, a venit șutul cu efect al lui lui Kiraly de la 18 metri, mingea trecând milimetric pe lângă bara din dreapta lui Anca. Din minutul 25, UTA a pus stăpânire pe joc, dar ocaziile au fost puține. Am consemnat doar lovitura de cap a lui Histei peste poartă după centrarea lui Gligor din lovitură liberă și un gol anulat de asistentul Saladea. După o fază cursivă, Strătilă s-a eliberat pe dreapta în careu, a pasat în fața porții, Curtuiuș a trimis în plasă, dar s-a semna­lizat o poziție de offside discutabilă.
Ungurii au început mai bine și partea secundă, iar Obot a trimis cu efect pe lângă poartă, fază la care Gligor s-a accidentat. În minutul 65, la o fază ce nu anunța nimic, Polgar a trimis un șut – centrare de pe dreapta, iar transversala l-a salvat pe Szantai. S-a jucat apoi confuz, combatantele mai trezindu-se doar în ultimele 5 minute.  Mai întâi, Botiș a reluat din cădere, pe lângă, de la colțul lung, un corner bătut de pe dreapta de Burlă. În replică, pe o contră, Hegedus a scăpat pe stânga, a pasat în centru și Andorka a reluat cu latul în transversală.
S-a încheiat 0-0, iar miercuri e programat meciul revanșă dintre cele două formații. Apoi, sâmbătă, „alb-roșii” au treabă cu CS Ineu și Progresul Pecica, în cadrul unui „triunghiular”.
Formații:
UTA: Anca – Polgar (73 Filaret), Manea (80 Lazăr), Botiș, Gligor (53 Burlă) – Strătilă (70 Roman), Jorza (46 Tănase), Chindriș (70 Curtuiuș, 80 Vlad), Hlistei (60 Copil) – Curtuiuș (46 Rus), Man (46 Petre).
Szeged: Szantai – Achim, Toth, Farkas, Zabari – Berde, Olah – Kiraly, Hegedus, Obot – German. Au mai jucat: Krnacs, Andorka, Coroian.
Au arbitrat: Mircea Ardelean – Sorin Saladea, Roland Opitz.

Recomandările redacției