dridaCu patru victorii și trei egaluri strânse în tur, Viitorul Tisa Nouă a reușit să se distanțeze de locurile retrogradante. Beneficiind de grupul de fotbaliști experimentați strânși în jurul lui Tie Botizan și Dănuț Drida, echipa promovată vara trecută părea capabilă să reziste, iar în prima parte a campionatului a reușit să frâneze Gloria din cursa pentru primul loc, ținându-i în șah pe galben-albaștri pe arena din Tisa Nouă.
Lucrurile s-au clătinat însă, pare-se și din motive de ordin financiar, iar Dănuț Drida cere o organizare mai bună. „Dudi” a anunțat că nu mai e dispus să lucreze în condiții precare. „Joi urmează să ne întâlnim toți, pentru o discuție, sper eu, decisivă. Dacă nu facem pregătire, eu renunț. Măcar două antrenamente și câte un amical pe săptămână aș vrea să avem”, a spus cel care a jucat la Motorul, UTA sau CPL Arad.
În linii mari, dacă situația ia o turnură favorabilă, Tisa ar urma să aibă la dispoziție același efectiv ca și în tur. „Deocamdată, nu m-a anunțat nimeni că pleacă”, a mai spus Drida.
Pot juca din nou acasă
Comisia de Disciplină a AJF-ului a penalizat formația din Tisa Nouă cu patru etape de suspendare a terenului, după ce arbitrii Alexandru Vasi și Mihai Aniculăesei au fost victimele unor ieșiri violente, la meciul cu Păulişul. Același for a analizat, în ultima ședință a anului trecut, memoriul depus de club și a decis să acorde „grațierea”, astfel că Viitorul poate juca din nou pe arena proprie.

Recomandările redacției