Procesul din dosarul Colectiv ar putea fi reluat de la zero după ce judecătorul dosarului a cerut pensionarea

0
113

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta, azi, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, care este judecător în dosarul Colectiv, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Dacă solicitarea e aprobată, procesul ar putea fi reluat de la început.
Dacă solicitarea de pensionare va fi admisă de către plenul CSM, potrivit normelor în vigoare, există şansa ca procesul să se reia de la zero. Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks.
Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.