producatoriProducătorii de lapte arădeni trebuie să depună declarații pentru activitatea de anul trecut. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, începând de luna aceasta pot să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2013/2014 la sediul din Arad, personal sau prin poştă. „Reamintim că, anul actual de cotă s-a încheiat la 31 martie 2014, iar declaraţiile anuale trebuie completate şi depuse la centrele APIA până la data de 14 mai 2014, inclusiv, fără penalizări. Declaraţiile trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe şi de către operatorii care achiziţionează lapte de la producători. Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform datelor din caietul fermierului. Este important de menţionat că, producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă“, a spus Gheorghe Alda, directorul APIA Arad.

Fermierii care nu respect termenele stabilite de APIA pentru depunere declarațiilor se vor alege cu penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională.

Mai multe detalii în documentul ataşat.

Recomandările redacției