Istorica Aulă „Ștefan Cicio Pop”, a găzduit, în data de 10.11.2016, un eveniment cu mare însemnătate pentru comunitatea academică a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prilejuit de acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, d-lui prof. univ. dr. Mircea Duțu, președintele Universității Ecologice București și directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, ilustră personalitate academică și științifică.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, președintele Comisiei de analiză de acordare a DHC, a transmis salutul d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității și a subliniat activitatea profesorului Mircea Duțu, cu multiplele fațete ale acesteia: cea de magistrat,  de profesor universitar, implicat în mod permanent în cercetarea  științifică. „Ne leagă o veche prietenie și o relație de colaborare cu Universitatea Ecologică din București. Domnul profesor Mircea Duțu are o relaţie deosebită cu Facultatea de Științe Juridice, pe care sperăm să o dezvoltăm în continuare, dânsul fiind, pe lângă un specialist reputat în domeniul dreptului, un istoric și un erudit deosebit”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG.
„În urmă cu peste 25 de ani am predat primul curs de Drept al Mediului la această Universitate, care alături de Universitatea Ecologică, a pornit din acelaşi trunchi comun. A venit timpul să întărim colaborarea dintre cele două universități și să arătăm că învăţământul ecologic și învățământul superior privat reprezintă un domeniu deosebit de important în România”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Duțu, președintele Universității Ecologice București.
D. Albu

Recomandările redacției