Demarată în urmă cu două săptămâni, prima ediție a Cupei Firmelor și Instituțiilor și-a aflat câștigătorii. La startul competiției prinsă de AJF Arad în calendarul evenimentului „120 de ani fotbal în România” s-au prezentat 9 formații, absolut toate partidele disputându-se în zilele lucrătoare ale săptămânii, la orele serii, pe terenul sintetic „Șega”.
Pentru trofeu au rămas să se lupte echipele Inspectoratului Școlar Județean Arad și Penitenciarului. Utilizând mai mulți fotbaliști activi în fotbalul județean, profesorii și-au tăiat partea leului, însă la un scor strâns: 2-1. Omul finalei a fost șimăndanul Daniel Mărcuș, autor al ambelor goluri în dreptul campionilor, în timp ce pentru „gardieni” a punctat Sorin Martin. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat polițiștii locali, care au dispus cu 3-1 de Themis Baroul Arad.
Fiecărei echipe participante i s-a acordat o diplomă, o plachetă, finalistele s-au ales și cu medalii și cupe. Premierea a fost efectuată de Adrian Lucaci, președintele AJF, ajutat de Nelu Iovescu, manager de proiect.
Lotul ISJ Arad i-a cuprins pe: Cristian Irimia, Florin Rusu, Beniamin Șumăndan, Dorel Mutică, Georgian Hulbăr, Dinu Donca, Teodor Mihuț, Paul Barta, Cristian Țigan, Sergiu Popa, Paul Iovescu, Dragoș Purtan, Flavius Brândușe, Alexandru Andea, Daniel Mărcuș, Ionel Dulhaz, Claudiu Ardelean, Cirpian Balaban, Flavius Dreghici și Silviu Puia, în timp ce Penitenciarul Arad i-a aliniat pe: Adrian Ilieș, Cosmin Bun, Sorin Martin, Marius Costea, Paul Jurik, Mihai Porcescu, Adrian Coanca, Laurențiu Olariu, Florin Cozma, Sergiu Chiș, Andrei Clompel, Cosmin Lucaci, Cosmin Crișan, Adrian Viciu, Brian Okroș, Raul Cofan, Alexandru Anghel și Mihai Lionti.

Recomandările redacției