SONY DSCCadrele didactice din judeţul Arad îşi vor manifesta nemulţumirea în faţa Prefecturii faţă de modul în care le sunt tratate problemele. Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad a obţinut aviz favorabil pentru pichetarea instituţiei, sute de cadre didactice fiind aşteptate în cursul zilei de astăzi, între orele 12.00 – 14.00, în faţa Prefecturii. Singurul lucru care îi poate opri pe dascăli de la pichetarea de astăzi este ca în cadrul consiliului naţional al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ să se hotărască o altă dată comună pentru demon­straţii. În acest caz, profesorii din Arad vor fi informaţi din timp asupra alegerii unei alte date pentru pichetare.
În acelaşi timp, în cursul zilei de astăzi, conducerea prefecturii îi aşteaptă pe profesori la discuţii.
Cadrele didactice din judeţul Arad au înaintat o serie de revendicări că­tre conducerea Guvernului şi Ministerul Educaţiei. În cazul în care nu se ajunge la un numitor comun, profesorii vor stabili şi alte forme de protest pe care le vor declanşa înainte de alegeri.
Printre revendicările înaintate de profesori se numără modificarea componenţei consiliului de administraţie, astfel încât ponderea personalului didactic și personalului de conducere din unitate să constituie o majoritate simplă; renunțarea la finanțarea „per elev/preșcolar” în învățământul preuniversitar de stat; reintroducerea dispoziţiei referitoare la reducerea normei didactice de predare pentru cadrele didactice cu gradul didactic I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, fără diminuarea salariului; cadrele didactice educator/educatoare, invățător/învățătoare să fie menținute în sistemul educațional, fără a fi obligate să să finalizeze studii universitare de licență; posibilitatea personalului didactic de a fi pensionat la cerere, cu trei ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislația pensiilor; acordarea gradației de merit și personalului didactic auxiliar din învăță­mâ­- ntul preuniversitar.
Profesorii mai vor deblocarea posturilor, depolitizarea învățământului preuniversitar, modificarea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, debirocratizarea sistemului de învățământ şi decontarea navetei.

Recomandările redacției