ighiuIeri dimineață,, la sediul Fede­rației Române de Fotbal s-au decis meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Astfel, Progresul Pecica va da piept cu campioana județului Alba, CS Performanța Ighiu. Primul meci va avea loc la Ighiu, pe 20 iunie, în timp ce returul se va disputa la Pecica, o săptămână mai târziu.
Performanța Ighiu a câștigat de nu mai puțin de trei ori campionatul Ligii a IV-a Alba în ultimele șase sezoane, în 2010, 2011 și acum. „Roș-galbenii” nu au apucat să respire până acum aerul Ligii      a III-a, în 2011 fiind învinsă în barajul de la Deva, cu 2-0, chiar de CS Vladimirescu. De data aceasta, ighienii par deciși să nu mai rateze obiectivul promovării, fiind puternic susținuți de conducere în acest sens. „Va fi o dublă foarte dificilă, dar avem şansa noastră. Încă nu ştim prea multe
despre adversari, dar suntem avizaţi de faptul că reprezintă judeţul Arad, unul foarte puternic fotbalistic” a declarat antre­norul Performanţei, Adorian Himcinschi, pentru ziarulunirea.ro.
Pecicanii au șansa să-și studieze adversarul de la baraj chiar în această seară. Pe arena „Cetate” din Alba Iulia, Ighiu se bate și pentru trofeul Cupei României – faza județeană chiar cu marii rivali din campionat, ocupanta locului secund, Mureșul Vințu de Jos.
Și teamul lui Petcuț are parte de un ultim reglaj elocvent înainte de baraj. Sâmbătă, la Pecica, Peii et. comp întâlnesc campioana județului Timiș, ASU Poli, în cadrul unui meci amical.
Iată meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a:
Performanţa Ighiu (AB) – Progresul Pecica (AR)
FC Aninoasa (DB) – Unirea Bascov (AG)
Potaissa Turda (CJ) – Luceafărul Oradea (BH)
Înfrăţirea Agromec Hărman / ASF Zărneşti (BV) – Viitorul Ungheni (MS)
Olimpia Râmnicu Sărat (BZ) – Avântul Valea Mărului (GL)
FC Chitila (B) – CSM Olteniţa (CL)
Viitorul II Constanţa (CT) – Granitul Babadag (TL)
AFC Odorheiu Secuiesc (HR) – Nemere din Ghelinţa (CV)
CNS Cetate Deva (HD) – Gilortul Târgu Cărbuneşti (GJ)
FC Voluntari II (IF) – Arsenal Malu / Unirea Izvoarele (GR)
ACS Fotbal Comuna Recea (MM) – Voinţa Cetate (BN)
CS Universitatea II Craiova (DJ) – Pandurii Cerneţi (MH)
Unirea Mirceşti (IS) – Speranţa Răuceşti / Voinţa Ion Creangă / Victoria Horia (NT)
Sporting Turnu Măgurele (TR) – AS Milcov (OT)
Petrolistul Boldeşti (PH) – Unirea Fierbinţi (IL)
Olimpia II Satu Mare (SM) – Luceafărul Bălan (SJ)
Inter Dorohoi (BT) – Bucovina II Pojorâta Ciocăneşti (SV)
ASU Politehnica Timişoara (TM) – Voinţa Lupac (CS)
Sport Club II Bacău (BC) – Atletico Vaslui / FC Gârceni (VS)
Măgura Cisnădie (SB) – Flacăra Horezu (VL)
Victoria Traian (BR) – FC Panciu (VN)
ASU Politehnica Timişoara (TM) – Voinţa Lupac (CS)
Sport Club II Bacău (BC) – Atletico Vaslui / FC Gârceni (VS)
Măgura Cisnădie (SB) – Flacăra Horezu (VL)
Victoria Traian (BR) – FC Panciu (VN)

Recomandările redacției