Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Cei doi lideri principali ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, porecliţi pe vremuri, de „prieteni“ Lolek şi Bolek, pentru că apăreau peste tot împreună, ca doi prieteni nedespărţiţi, au început să-şi arunce cuvinte grele în public, semn că ruperea alianţei este aproape. Dacă, pe moment, liberalii au cel mai mult de pierdut de pe urma despărţirii de partenerii împreună cu care au cucerit puterea, Crin Antonescu rămânând fără sprijinul celui mai puternic partid din ţară, înainte de alegerile prezidenţiale, social-democraţii au, într-o primă fază, cel mai mult de câştigat. Doar aşa PSD-ul poate să aibă candidat propriu la prezidenţiale, pentru că altfel ar trebui să-l susţină, potrivit protocolului USL, pe Antonescu, şi nu se face ca un partid de o asemenea talie să nu intre în lupta pentru Cotroceni.
Şi astfel,  a început pregătirea terenului pentru divorţ. Neînţelegerile inerente oricărui parteneriat au ajuns să fie exploatate la maximum, pentru că electoratul care a votat masiv candidaţii USL are nevoie de o explicaţie. Şi nici nu se putea găsi alta mai bună, decât recentul schimb de replici dintre premier şi preşedintele Senatului, care înseamnă de fapt bomboana de pe colivă. Ponta a ieşit în faţa televiziunilor şi a spus despre Antonescu că este un mincinos şi că nu se află „la prima abatere”. În replică, preşedintele PNL i-a transmis omologului său, că spre deosebire de alţii nu a fost dovedit niciodată ca fiind mincinos şi a catalogat atacul lui Ponta ca fiind lipsit de bună-cuviinţă şi onestitate. Deşi ambii se feresc încă să vorbească deschis despre ruperea uniunii, se fac tot felul de aluzii în acest sens, semn că jocurile sunt aproape făcute, iar preşedintele Băsescu poate răsufla uşurat, pentru că el are numai de câştigat după desfiinţarea USL. De câştigat ar putea să aibă, la sfârşit şi Antonescu, dacă îşi joacă bine cărţile alături de preşedintele pe care l-a înjurat ca la uşa cortului până cu puţin timp în urmă. Dar politica înseamnă că duşmanii de ieri au şanse să devină prietenii de astăzi, iar aliaţii de astăzii, inamicii de mâine. După cum spuneam, Băsescu a mizat pe desfiinţarea alianţei aflate la guvernare şi, în ultima vreme, pe atragerea lui Antonescu de partea sa. Orice s-ar spune, preşedintele Senatului este candidatul de dreapta cu cele mai mari şanse de reuşită la anul şi astfel, Traian Băsescu îşi maximizează şansele să joacă un rol important în politica românească şi după momentul când va trebui să părăsească fotoliul de la Cotroceni.

Recomandările redacției