Mai mult de 200 de liceeni arădeni au fost implicate într-un proiect national pilot de informare și educare a adolescenților „Antrenat pentru majorat”. Desfăşurată joi, 7 iunie, la Colegiul Naţio­nal „Moise Nicoară”, acțiunea a fost or­ganizat de Consiliul Județean Arad, cu sprijinul Inspectoratului Județean Arad şi inițiat de Institutul de Relații Umane.
Acest proiect este coordonat de dr. psiholog Cristian Andrei care, printr-o manieră interactivă, abordează cu adolescenții teme precum înţelegerea şi poziționarea corectă a acestora în raport cu valoarea și câștigarea banilor, conceptul de noroc, ce este cu adevărat important în relaționarea socială, dar și modalitățile de afirmare a adolescenților, altele decât prin consumul de distracție sau câștigul rapid de bani. „Împreună cu peste două sute de elevi din județul Arad, am aruncat o privire în cutia de valori a vârstei de 16 ani. Am găsit în ea prietenie, curiozitate, umor, iubire, spiritul dreptății. Cam asta pune în portofelul lui un adolescent”, a spus dr. Cristian Andrei.
„Adolescența este o etapă importantă a vieții, vârsta marilor experien­ţe, pe cât de uimitoare și creativă, pe atât de dificilă uneori, atât pentru adolescent, cât şi pentru adulții din jurul său. Modul în care tinerii abordează această perioadă influențează în mod direct parcursul vieții lor. De aceea, este important, pe lângă sprijinul primit de la părinţi, să discute şi cu alte persoane cu experienţă, specializate în acest domeniu. Este datoria noastră, ca instituţii publice, preocupate de viitorul tinerilor noştri, să le facilităm accesul la acest gen de experienţe”, a spus Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Dr. Cristian Andrei este specialist în neuropsihiatria copilului şi adolescentului, este formator în cadrul Programului Educație pentru Sănătate în Școala Românească al Ministerului Educației și Cercetării și Pre­șe­dinte fondator al Institutului de Relații Umane.

Recomandările redacției