Proiect inedit la Arad: parcurile vor avea mobilier adaptat persoanelor cu dizabilități

0
323

Reprezentanții Asociației Distroficilor Muscular s-au reunit pentru a trece în revistă acțiuni și realizări din anul încheiat.

Anul precedent s-au primit donații, în timp ce anul acesta ar urma să fie implementat un proiect social inedit. Pare un vis, însă din primăvară, parcurile arădene ar putea fi dotate cu mobilier adaptat persoanelor cu dizabilități.

„De aproape 28 de ani ne desfăşurăm activitatea exclusiv pe bază de voluntariat în sprijinul persoanelor din municipiul şi judeţul Arad, care sunt afectate de distrofie musculară (n.r şi nu numai), pe patru direcţii principale: demersuri medicale, consiliere pe probleme de dizabilitate fizică și distribuire gratuită de dispozitive medicale pentru autonomia de mişcare. Aici vorbim de fotolii rulante, cadre de mers fixe şi cu roţi, scaune tip WC, bastoane, cârje primite de 3-4 ori pe an de la partenerii nostri «Asociatia LA GERBE» din Ecquevilly-Franța și ocazional, de la familia Hubner sau Laura Bejan. De asemenea, organizăm acțiuni de socializare cu colegii, atât la sediu, cât și în mijlocul naturii. Drept urmare, avem un bilanț pozitiv pentru anul 2019“, a spus preşedintele Asociaței Distroficilor Muscular Arad, Mihai Fighir.

Anul 2020 le-ar putea aduce membrilor asociației și persoanelor cu dizabilități din Arad în general, un proiect inedit. Parcurile ar urma să fie dotate în așa fel, încât cei cu dizabilități să se poată bucura de timp în aer liber, folosind modalități care răspund nevoilor lor.

„Cea mai mare mulțumire este că vom lăsa în urma noastră ceva inedit la nivelul orașului Arad, prin câștigarea la final de an (2019) a unui proiect de suflet demunit «Incluziune prin joc», în valoare de 20.000 euro, pentru utilarea principalelor cinci parcuri de copii din Arad, cu mobilier adaptat pentru utilizatorii de fotolii rulante. Realizările proiectului le vom inaugura în primăvară. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a scos de fiecare dată în cale, oameni potriviți, la momentul potrivit, oameni cu suflet mare care au contribuit în mod voluntar – fizic, financiar sau material, la reușitele din 2019“, povestește Mihai Fighir. Proiectul va fi derulat cu sprijinul unei firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.