După cum informam într-un număr trecut al cotidianului nostru, o clădire importantă din oraș, al cărui trecut are trecut istoric bogat și interesant ar urma să devină muzeu. Este vorba de fosta închisoare a Comitatului Arad, ce urmează să devină secție a Complexului Muzeal și vor fi expuse piese care în prezent nu au unde să fie puse în valoare.

În trecut, la începutul secolului XIX în această clădire funcționa Prefectura și celule de închisoare, subsolul imobilului a devenit mult mai târziu Clubul Presei.

Inițiativa, precum și fondurile necesare vin de la Consiliul Județean. Proiectul Consiliului Județean, pregătit de ceva vreme a fost regândit astfel că, întreaga clădire aflată pe Bulevardul Revoluției 81 – care cuprinde și fostele celule de închisoare va putea deveni important obiectiv introdus în circuit turistic. Mai nou cei de la CJA – care au fost să inspecteze stadiul lucrărilor vor să dezvolte proiectul. De menționat că, lucrările au început în martie anul acesta.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a anunțat că va extinde proiectul de amenajare a vechii închisori în subsolul Palatului Comitatului, de pe Bulevardul Revoluției 81. Ideea a venit după ce președintele Consiliului Județean a vizitat șantierul în lucru și a discutat cu specialiștii din Direcția Tehnică a Consiliului Judeţean și cu constructorul.

„Lucrările avansează foarte bine. Anul viitor deschidem un punct muzeal în subsolul Palatului, unde vom amenaja nu două celule, cum am stabilit inițial, ci mai multe, și un spațiu generos pentru un loc unde să prezentăm istoricul bulevardului central al Aradului și al acestui palat“, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Clădirea Palatului Comitatului este renovată de Consiliul Judeţean Arad, în cadrul unui proiect de investiții finanțat din fonduri europene și fonduri proprii.Investiția se ridică la 3.657.197 de lei, la care se adaugă TVA.

Demn de menționat că, în secolul XIX, atunci când s-a construit clădirea, printre cele mai notorii  închisori a fost cea din Palatul Comitatului.

 

Recomandările redacției