Proiectele aflate în așteptare, depuse de beneficiari publici, vor fi finanțate de AFIR

0
94

Vești bune pentru solicitanții de fonduri pe proiecte, din domeniul public. Proiectele aflate în așteptare ar urma să fie finanțate, potrivit ultimului anunț făcut de conducerea Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale.
Directorul general AFIR, Adrian Cheșnoiu, a participat în data de 26 iunie 2018, la lucrările Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
În cadrul evenimentului a fost expus calendarul sesiunilor de depunere și alocările propuse pentru submăsurile PNDR ce urmează a fi lansate în perioada următoare, stadiul implementării măsurilor PNDR 2020 de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
„Proiectele simple, desigur, au o rată de succes mult mai mare decât cele complexe, dar tocmai faptul că noi, prin acceptarea la finanțare în sesiunea 2018 doar a proiectelor complexe, ne asumăm implementarea unor proiecte care să conducă la dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate, ceea ce înseamnă că ne angajăm la o responsabilitate mult mai mare și nu ne ascundem în spatele realizării acestui program în ritm accelerat cu orice preț.
Am luat decizia să încercam să finanțăm proiectele depuse de beneficiarii publici care se află în așteptare, din economiile rezultate în cadrul pro­iectelor implementate de beneficiarii publici, dacă nu se vor redirecționa către completarea cheltuielilor din pro­iectele respective. Iar pentru beneficiarii privați vom deschide noi sesiuni de finanțare în perioada urmatoare” a declarat Adrian Cheșnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Potrivit propunerilor formulate în cadrul Comitetului de Monitorizare, în cursul lunii iulie 2018 se vor deschide noi sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsură sM 1.2 „Sprijin pentru activități demonstrative și de informare”, sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima data la schemele de calitate”, sM 4.1 „Investitii în exploatațiile agricole”, sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea marketingul produselor agricole”, sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sM 19.3 „Pregatirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL”, comp. A și B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.