dan damian psdPSD Arad continuă să prezinte publicului exemple de proiecte de investiţii ratate de Consiliul Judeţean Arad. „Politicienii din noul PNL se plâng că judeţul Arad pierde bani din cauza alocărilor de la Guvern, dar ei nu sunt în stare să folo­sească fondurile aflate la dispo­ziţie. Un exemplu în acest sens este Drumul Vinului. Lucrarea amintită, finanţată din fonduri europene, ar trebui să rezolve o problemă de infrastructură a judeţului Arad dar şi să pună în valoare potenţialul turistic al Podgoriei; trebuia să fie gata încă din 2013 dar, deşi este disponibilă o finanţare de aproximativ 13 milioane de euro, lucrările bat pasul pe loc. Cei din CJA se pierd în explicaţii şi detalii birocratice, dar acest drum este exemplul ne­putinţei lor, la fel ca şi drumul ju­deţean Arad-Felnac, unde există finanţare de la guvern”, declară Dan Damian, consilier judeţean PSD.
Consilierul pesedist acuză administraţia judeţeană liberală că nu-şi respectă îndatoririle legale şi că-şi maschează lipsa de acţiune prin luări de poziţii declarative. „Politicieni ca Adrian Ţolea acuză guvernul ba că nu alocă bani judeţului, ba că pierde fonduri europene. În loc să se ocupe de conferinţe de presă, ar trebui să rezolve problemele din fişa postului şi să se asigure că banii care vin pentru arădeni sunt folosiţi în beneficiul arădenilor, în lucrări de bună calitate şi realizate la timp. Constatăm că după mulţi ani de administraţie PDL-PNL, Aradul nu are o infrastructură rutieră care să sprijine turismul local, din moment ce nu putem ajunge în condiţii bune nici spre Moneasa, nici în Podgoria Aradului”, arată consilierul judeţean Dan Damian într-un comunicat de presă.

Recomandările redacției